Un rîs săltat, de gnomi năstruşnici, musteşte în Poeme-le balkanice ale lui George Magheru, publicate în 1936, la Cartea Românească. Poezii de pămînturi amestecate, şi de stări neserioase, luînd canonul peste picior. Fiindcă zeflemeaua şi zefchiul sînt pasele pe care le cultivă zeul, neomologat, al acestei părţi de lume. Balcaneus, spiritul vagabond şi cu piper în vîrful limbii, îndeamnă la potriviri facile de cuvinte miezoase cît cantalupii, aruncate în joacă, şi-n contra chestiunilor grave. O cronică de moravuri, în felul lor, judecate pe firul apei, sînt Poeme-le balkanice. În şase părţi: Privelişti balcanice, Cântece noi în limba veche, Cântece în stil popular, Însemnările lui Balcaneus, Poeme burleşti şi Poezii pentru documentare. Iată, grotescă şi radiind o bucurie secretă, o înmormîntare de patriarh: "Bucureştiul, scaun ţării, azi sofa pentru cadîne/ Rîde îmbulzind mulţimea şi o'nghesuie în rîne./ Stau în gura pieţii domnii, castraveţi, rahat, un claun,/ Şi deodată Patriarhul e de aur, mort în scaun." Şi oborul pestriţ se sfieşte, o clipă, doar, de-aşa arătare: "Toate coardele vocale au rămas făr'de sacîz.../ Hei! Sofa pentru cadîne şi cadavre, nu mai rîzi?" (Înmormîntarea Patriarhului). Atmosfera orientală, de curiozitate învelită în pioşenie, de mahala care dă buzna în cele sfinte e, încă, foarte uşor de recunoscut.
Acelaşi Bucureşti ducîndu-şi zilele agale, fremătînd de neorînduială şi privind modernizarea ca pe-un vis din altă lume, în Tramvaiul: "Pe claia cît o casă în căruţă/ Purta-un vlăjgan căciula pe urechi;/ Din dealu'nalt, Mitropolia blîndă/ Îşi sună clopotele ei străvechi,// Iar pe trotuar în caţaveici roşcate/ Femei de cimbru şi de muşăţel/ Fac cruci, mătănii, strigă cît li-e gura:/ Iaurt, iaurt şi lapte căimăcel.// Pe clae sus, pe maldărul de-otavă/ Scoţîndu-şi de pe ochi căciula gri/ Vlăjganul îngenunche către slavă/ Privind