Varujan Vosganian şochează de două ori publicul prin publicarea extraordinarului său roman, Cartea şoaptelor. Întâi prin titlu. Nimic nu pare mai indepărtat de structura vulcanică a cunoscutului politician decât acest exerciţiu de delicateţe, cu un nume ce sfidează inepuizabilele resurse retorice ale foarte vocalului parlamentar Varujan Vosganian: Cartea şoaptelor. Apoi, prin momentul apariţiei. Este incredibil cum acest roman, probabil cel mai consistent publicat în literatura română de după căderea comunismului, de o densitate epică şi ideatică impresionantă (pe întinsul celor 520 de pagini cititorul nu are nicio clipă de respiro) a apărut la doar câteva luni după ce autorul său a părăsit foarte solicitantul post de ministru de finanţe. Pentru că, orice s-ar spune, portofoliul de ministru de finanţe este unul cronofag, deloc propice pentru o carieră paralelă de prozator. Prezenta carte dovedeşte, dacă mai era cazul, că astfel de judecăţi nu-şi au rostul atunci când ministrul în cauză se numeşte Varujan Vosganian, om a cărui energie vitală în toate direcţiile nu conteneşte să ne copleşească. Este însă momentul să renunţ la mirări (fie ele şi admirative) şi să mă ocup de acest roman cu adevărat ieşit din comun.

Garabet Vosganian, Setrak Melichian, Măgârdici Ceslov, Dicran Bedrosian, Sahag Şeitanian, Onik Tokatlian. Misak Torlakian, Hartin Fringhian, Micael Noradunghian, Levon Zohrab, Armen Garo, Eşek Simion, Krikor Minasian, Anton Merzian, doar câţiva dintre eroii Cărţii şoaptelor, sunt nume care nu spun mare lucru la nivelul istoriei celei mari. Sunt oameni cu destine diferite, pe care paşii i-au purtat în diverse colţuri ale lumii, în urma cărora au rămas însă poveşti pline de tâlc, experienţe revelatorii, lecţii de viaţă transmise din generaţie în generaţie. Într-un fel, Cartea şoaptelor este un soi de Bildungsroman al edificării propriului eu al