În ultimele două zile, doi operatori de telefonie mobilă au mărit considerabil viteza de transfer a datelor atât pentru descărcare, cât şi pentru încărcare. Criza trece, nevoia de mobilitate se va accentua.
Unul dintre subiectele de bază la congresul telecom care se desfăşoară de mai mulţi ani în Barcelona este broadband-ul mobil, o creştere continuă a vitezei de transfer asigurată de reţelele operatorilor, prin echipamentele producătorilor. Pentru că succesul financiar este strâns legat de diverse servicii ale industriei telecom (extra-voce), precum şi de nevoia de mobilitate (business sau entertainment), numitorul comun este viteza. În drumul spre cei 100Mbps promişi de LTE, operatorii mai fac un salt până la 21Mbs (descărcare) cu 5.7Mbps (încărcare).
Este vorba de HSPA+ (High Speed Packet Access), un up-grade de reţea pus în aplicare, cu public, în cursul acestei săptămâni la Zapp şi Vodafone.
PENTRU BUCUREŞTI
În momentul de faţă, reţeaua HSPA+ este disponibilă la nivelul oraşului Bucureşti. Avantaj de partea operatorului Vodafone, pentru clienţii business putându-se încheia contracte cu noile viteze de transfer, în timp ce la Zapp încă nu se ştie o dată pentru serviciul comercial. În ceea ce priveşte disponibilitatea generală, din partea Vodafone va veni la sfârşitul lunii septembrie.
Nu se ştiu încă detalii legate de abonamente, ci doar preţul modemurilor produse de chinezii de la Huawei: 19 euro. Din cele aflate de la oficialii Zapp, preţul noilor modemuri (în stadiul de livrare din partea ZTE) va fi de 50 de euro, în timp ce preţul abonamentelor de date rămâne neschimbat, respectiv 9 euro. După cum se ştie, Zapp va fi preluat de Cosmote, în baza unui acord semnat la finele lunii iunie, la un preţ de peste 200 de milioane de euro. Preluarea urmează să primească avizul Consiliului Concurenţei.
În