Liderul unei reţele internaţionale care se ocupă cu traficul de cocaină şi spălarea de bani, arestat în luna iunie la Bucureşti, a fost extrădat ieri de România şi predat autorităţilor din SUA. Sursa: abc.net.au
Autorităţile judiciare americane au făcut o cerere de extrădare pe numele lui Jesus Eduardo Valencia-Arbelaez, în vârstă de 44 de ani, care are dublă cetăţenie, columbiană şi mexicană. Cererea a fost aprobată de Curtea de Apel Bucureşti în urmă cu o lună, pe 5 august. Traficantul columbiano-mexican a fost trimis în SUA împreună cu unele bunuri ale sale, despre care judecătorii din România cred că ar putea avea legătură cu "faptele pentru care s-a solicitat extrădarea".
Valencia-Arbelaez a fost reţinut pe 11 iunie la Bucureşti, sub acuzaţiile de conspiraţie pentru distribuire şi posesie cu intenţia de distribuire a cocainei. Arestarea şi extrădarea traficantului vin în urma cooperării dintre procurorii americani, Departamentul de Stat din SUA, Departamentul de Justiţie şi Afaceri Internaţionale, Poliţia Română şi Poliţia Daneză.
Michelle Leonhart, administratorul serviciului american antidrog, a declarat că reţinerea lui Jesus Eduardo Valencia-Arbelaez şi predarea sa autorităţilor din SUA a întrerupt activitatea reţelei pe care mexicanul o coordona şi traficul de droguri dinspre America de Sud către Africa de Vest a primit o lovitură importantă. "Cooperând strâns cu partenerii noştri din state de pe patru continente, mai ales cu România, Spania, Danemarca, Sierra Leone şi Togo, acest sofisticat infractor internaţional şi organizaţia sa au fost vizaţi cu succes", a spus Leonhart.
Valencia-Arbelaez este al cincilea membru arestat al unei reţele de trafic de droguri care operează în întreaga lume. El este cercetat de autorităţile de peste Ocean, împreună cu alţi patru colaboratori ai săi, pentru asociere intenţiona