Preţul caselor din oraşul Varna, situat pe coasta bulgară a Mării Negre, a coborât cu aproape 40% în ultimul an, potrivit portalului de anunţuri imot.bg, citat de agenţia de ştiri Novinite. Situaţia este similară şi în România, unde în luna august a acestui an, preţurile afişate de proprietarii de apartamente vechi din Bucureşti au fost cu până la 40% mai mici decât în urmă cu un an. Cele mai mari ieftiniri s-au constatat la apartamentele vechi cu patru camere, al căro
Preţul caselor din oraşul Varna, situat pe coasta bulgară a Mării Negre, a coborât cu aproape 40% în ultimul an, potrivit portalului de anunţuri imot.bg, citat de agenţia de ştiri Novinite.
Situaţia este similară şi în România, unde în luna august a acestui an, preţurile afişate de proprietarii de apartamente vechi din Bucureşti au fost cu până la 40% mai mici decât în urmă cu un an.
Cele mai mari ieftiniri s-au constatat la apartamentele vechi cu patru camere, al căror preţ de strigare a scăzut cu circa 40% în luna august, faţă de perioada similară de anul trecut, până la nivelul de 121.800 euro, potrivit portalului AnunturiParticulari.ro.
În Varna, cea mai mare depreciere de preţ a fost constatată într-una dintre locaţiile premium ale oraşului, respectiv Cartierul Grecesc, unde un apartament cu două camere este listat la un preţ de 769 euro/mp, în comparaţie cu 1.280 euro/mp, în perioada similară din 2008.
Cea mai mică scădere de preţ pentru un apartament cu două camere a fost raportată în cartierul Piaţa Roşie din Varna, unde, acum, o astfel de locuinţă costă 1.061 euro/mp, în scădere cu 9% faţă de preţul afişat în august 2008, respectiv 1.159 euro/mp.
În majoritatea sectoarelor oraşului bulgar preţul locuinţelor a scăzut în medie cu 20-25%. Apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu aproape 36%, iar cele cu patru camere au cunoscut cea mai uşoară depreciere,