- Diverse - nr. 371 / 5 Septembrie, 2009 E tras la fund gatul lumii de talismane. Dar, oare cati isi fac din Tricolorul romanesc talisman?; cruciulita aceea agatata cu sfintenie la gat... Pe doamna profesoara Rodica Puia, poeta, mare suflet romanesc, senior al Targu-Muresului, o vad mereu in stralucirea unui asemenea talisman; al sfinteniei. Stiu cate emotii traia la granita cu Ucraina, sa treaca la Cernauti Tricolorul romanesc, la o sarbatoare unica pe mapamond, Ziua limbii romane. Stiu ce lacrima avea in ochi cand romanii din Bucovina de Nord ne intampinau la Molodia, Opriseni sau Batranesti cu sare si paine. Simteam, atunci, ca peste bataia de clopot din turla bisericii acelor localitati se asternea bataia din sufletul mare si curat al Doamnei Profesoare; mare si curat cat o turla de biserica. Vorbea la sesiuni de comunicari despre Eminescu, Rebreanu, Arghezi. Vorbea despre sfintenia limbii romane si despre nenorocul istoriei noastre. Ne invita, la Targu-Mures, la reuniuni culturale despre Bucovina si destinul ei nedrept. Nu avea un discurs incrancenat. Ar fi vrut, in voia lui Dumnezeu, sa aseze lucrurile intr-o logica fireasca. Asa am cunoscut-o, exprimandu-se intr-un limbaj critic armonios, decent, corect. Cat de mult ar trebui sa mergem, acum, la lectiile doamnei profesoare! Aveau cumpatare, bun-simt, demnitate si vointa romaneasca. A petrecut 75 de ani de viata in ceea ce domnia sa numeste, poetic, durerea dorului. Rana Bucovinei de Nord s-a asezat in gandul, viata, casa, trairea de zi cu zi a doamnei profesoare. I-a fost respiratie, cautare, indarjire, speranta. I s-a asezat in "mijloc de suflet". N-a abdicat in calea nelegiuirilor. Cand simtea ca gestul de protest nu era auzit, il reexprima prin cuvant liric. A activat in Cenaclul literar "Liviu Rebreanu" din Targu-Mures, cu finetea intelectualului si a celui sortit sa ilumineze prin cuvant sensuri de v