Secretul lui, cred localnicii, stă în munca depusă pe câmp, puterea soarelui care coace boabele şi în pasiunea cu care sunt îngrijite podgoriile.

Cu degetele mari, crăpate la vârfuri, nea’ Ion prinde o boabă aurie cu delicateţea unei femei. O desprinde din ciorchine şi apoi o duce uşor la gură. O molfăie îndelung şi, din când în când, închide ochii, doborât de dulceaţa strugurelui. „Îi bună poama, dom’le. Mai bună decât în anii trecuţi. A fost şi vremea de aşa natură că au avut timp să se coacă bine“, spune cu satisfacţie nea’ Ion. Când era mic, lua parte la şezătorile familiei, organizate în fiecare an la culesul strugurilor.

„La fiecare om în sat se strângea lumea şi ajuta. Apoi, puneau câte o covată cât toate zilele şi răsturnau strugurii în ea. Se spălau bine pe picioare şi cu veselie mare şi chiote intrau desculţi în covată şi începeau zdrobitul strugurilor“, povesteşte cotnăreanul. Rodul întreg era pus apoi în teasc, iar zeama dulce în butoaie, la fiert.

Tradiţiile s-au pierdut

Odată cu trecerea anilor şi dispariţia bătrânilor, locul covatei a fost luat de zdrobitor căruia fiii satului i-au recunoscut imediat utilitatea. „Era foarte frumos înainte, dar acum, cu zdrobitorul imediat pregătim strugurii pentru pus la teasc. Asta este. Cu timpul, ne-am mai modernizat şi noi“, spune săteanul care deja se gândeşte cu poftă la vremea când se va putea bucura de tulburel. Dacă va fi la fel de cald ca şi până acum, preconizează sătenii, în două-trei săptămâni, vor fi petreceri mari în toată comuna Cotnari.

Tămâioasa, slăbiciunea femeilor

„Oho, atunci când va fi gata tulburelul, să te ţii de ce petreceri or să fie pe aici. Câteva zile o să o ţinem numai în beţii ca să sărbătorim cum se cuvine terminatul culesului“, dezvăluie nea’ Ion. Pe dealurile din comuna Cotnari, se cultivă cu precădere patru soiuri de struguri: G