Una dintre pevederile fundamentale înscrise în constituţiile socialiste era dreptul şi obligaţia de a munci. De aceea, oricărui tânăr absolvent de facultate îi era repartizat un loc de muncă după finalizarea studiilor. În 1989, în rândul studenţilor din anii terminali circula o glumă conform căreia erau trei feluri de localităţi unde cineva putea fi trimis: localităţi pe unde circulă trenul, localităţi pe unde a circulat trenul şi localităţi pe unde se zvoneşte că a trecut odată, de mult, trenul.
BONUSUL DE ACTIVIST UASCR
Sistemul repartiţiilor naţionale asigura un loc de muncă tuturor absolvenţilor de facultate. Procesul începea imediat după examenul final de licenţă, prin afişarea listei cu locuri disponibile la nivelul întregii ţări. Proaspeţii licenţiaţi erau ordonaţi pe o listă, în funcţie de rezultatele obţinute la examenele de licenţă şi de-a lungul celor patru ani de studiu. Şeful de promoţie alegea primul, următorul clasat al doilea, şi aşa mai departe. Posturile disponibile depăşeau cu puţin numărul de candidaţi, astfel încât chiar şi ultimul avea, teoretic, posibilitatea alegerii.
În teorie, procesul părea foarte echitabil şi bine organizat, dar în realitate... apăreau cazurile speciale. Studenţii cu activitate în Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR) beneficiau de o primă de 50% la media finală. Asta însemna că devansau lista înaintea celorlalţi, iar unii că absolviseră cu medii de peste 10! În cazul cuplurilor de studenţi căsătoriţi, partenerul cel mai bine plasat îl "trăgea" în sus pe celălalt. Prioritate (nescrisă în lege) aveau şi soţiile de ofiţeri. Astfel, ierarhia iniţială se tulbura, iar repartiţia în sine devenea o problemă nesigură. Singurul care-şi păstra locul era şeful de promoţie. Însă din 1981 începând, şef de promoţie să fi fost cu media 10, plus cele 50 de sut
