Într-o discuţie din timpul şedinţei de la Asociaţia de Proprietari nr. 1 „Sabba Ştefănescu“ din Craiova, administratoarea Carmen Coşoveanu recunoaşte că şi-a însuşit banii locatarilor. Poliţia a deschis pe numele acesteia un dosar penal pentru gestiune frauduloasă.
Administratoarea Asociaţiei de Proprietari nr. 1 „Sabba Ştefănescu“ din Craiova, Carmen Coşoveanu, care deţine şi funcţia de casieră, va fi urmărită penal pentru gestiune frauduloasă, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Dolj. În descrierea succintă a evenimentelor petrecute joi la sediul asociaţiei, când poliţia a ridicat documentele contabile, IPJ Dolj arată doar că: „Membrii comitetului executiv al asociaţiei, respectiv Stela D., de 57 de ani, din Craiova, şi Marcela S., de 39 de ani, din Craiova, au prezentat mai multe chitanţe întocmite şi eliberate de casiera C. Carmen, care nu erau înregistrate în registrul de casă, existând suspiciuni cu privire la ţinerea unor evidenţe duble“. Chitanţe făcute publice de Gazeta de Sud cu o zi înainte. Menţionăm că reprezentanţii asociaţiei susţin că frauda iniţială s-a ridicat la 367.000 de lei, însă circa 60.000 de lei au fost puşi la loc de administratoare miercuri şi joi. După filmele din timpul şedinţei de joi, de fapt un interogatoriu la care a fost supusă administratoarea-casieră Carmen Coşoveanu, GdS este în posesia unei înregistrări audio, în care acuzata recunoaşte că „a luat bani“.
„Doamnă, astea 1.000 de chitanţe din 2009 cât valorează, dublu? Plus că pe 2008 încă n-am verificat nici o chitanţă“, o întreabă Stela D. pe administratoare. „De ce nu mă înţelegeţi omeneşte, că eu banii i-am pus la loc, oameni buni!“, răspunde Carmen Coşoveanu. Stela D.: „Acuma suntem numai noi trei, spune, câţi bani ai luat?“. Carmen Coşoveanu: „Două sute şi ceva de milioane... I-am pus la loc...“. Stela D.: „Când, când i-ai luat?“. Carmen Coşoveanu: „Î