Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surpriză culinară la început de toamnă

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 5 septembrie 2009 ·

La începutul toamnei anului 1989, am plecat cu bunicii mei la băi, la Herculane. Mai erau două săptămâni până să înceapă şcoala (tre­ceam în clasa a VII-a), aşa că aveam nevoie de "tratament", să intru complet refăcută în noul an şcolar. De fapt era o tradiţie ca în fie­care vară sau toamnă să merg cu bunicii mei la băi, fie la Călimăneşti, Căciulata, Slănic Mol­dova, Olăneşti sau Herculane.

Îmi plăcea să îi însoţesc în staţiune din mai multe mo­ti­ve: eram fascinată de peisajele de munte, îmi plă­ceau plimbările prin staţiuni la lăsarea se­rii, prin parcuri, chiar şi apele acelea "clocite" erau pe gustul meu. Le beam cu certitudinea că voi fi foarte sănătoasă toată viaţa sau cu unele mă spălam pe ochi, pentru că auzisem că ajută vederii (astăzi port lentile de contact, aşa că în realitate nu ştiu cât de mult m-au ajutat). Urcam muntele în căutarea ferigilor şi a altor plante noi, pe care nu le regăseam la câmpie, dar despre care citisem în cărţile bu­ni­cului. Aveam şi teama de a nu da nas în nas cu viperele, însă făcea parte din plăcerea ex­plo­ratorului.

Şi, nu în ultimul rând... adoram mâncarea de cantină, arome pe care nu le regăseam nicăieri în altă parte. Când intram în restaurantul hotelului în care eram cazaţi mă învăluia un parfum al mâncărurilor la cazan, ce îmi provoca o plăcere de nedescris. Supe, ciorbe, tot felul de tocăniţe mai mult sau mai puţin cu carne... nu exista mâncare care să nu îmi placă. Şi dimineţile aveau aroma lor. Deşi nu reuşeam să mă trezesc la prima oră, bunicii îmi aduceau mâncarea de dimineaţă în sufertaş, cu ceaiul alături, abu­rind, aşa că mă simţeam o răsfăţată. Dul­ce­ţu­rile la cutiuţele acelea mici, suficiente cât să pui pe o singură felie de pâine, erau o delica­tesă. Mi se păreau foarte bune şi pentru că era o cantitate foarte mică, făceam eforturi să o în­tind pe două felii de pâine, să mai prelun­ge

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Alegeri Locale-Europarlamentare 2024. România merge la vot! Preşedintele Iohannis, liderii marilor partide şi peste 3 milioane de cetăţeni au trecut deja pe la urne / Prezenţa la vot a depăşit 15%

Mediafax acum 18 minute
Alegeri Locale Timişoara 2024. Vezi candidaţii pentru funcţia de Primar al Timişoarei şi Consiliul Judeţean Timiş  Alegeri Locale Cluj-Napoca 2024: Care sunt candidaţii pentru Primăria Cluj-Napoca şi pentru Consiliul Judeţean CLUJ Alegeri Locale Iaş

Nicolae Robu: „Am votat pentru o şansă pentru Timişoara”

Press Alert acum 2 ore
Foto: Virgil Simonescu Nicolae Robu, candidatul PSD-PNL la Primăria Timişoara, a votat în această dimineaţă la secţia de la Şcoala Generală Nr. 30. Fostul primar a sosit la secţie la ora 9, alături de soţie şi colegii de partid. „Am votat pentru o ş

Preşedintele unei secţii de votare din Ilfov nu s-a prezentat la secţie

Mediafax acum 9 minute
IPJ Ilfov anunţă că a făcut, duminică, verificări la o secţie de vot din Ştefăneştii de Jos. „A rezultat că preşedintele secţiei de votare de la Secţia 274 din Ştefăneştii de Jos nu s-a prezentat la secţia de votare respectivă”, spune sursa citată.

Gabriela Firea: am votat pentru oameni în administraţie care nu se plâng

Mediafax acum 23 minute
„Am votat cu gândul la toţi tinerii din Bucureşti, de asemenea, la seniorii Capitalei noastre, la copii şi la adulţi, la persoane sănătoase, dar care vor să facă prevenţie, dar şi la persoane cu dizabilităţi. Am votat cu gândul la oamenii care vor s

ALEGERI 2024 - Băsescu: Am trecut cu navă petrolier prin incendiul propriei nave, am trecut prin furtună, am trecut prin zonă de război. Ce mă încurc în cinci buletine de vot?

News.ro acum 35 minute
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a votat, duminică la o secţie din Capitală, la alegerile europarlamentare şi locale, fiind însoţit de către soţia sa. Întrebat despre faptul că a avut de introdus în urnă cinci buletine de vot, acesta s s

Mehedinţi. O femeie a încercat să introducă în urnă 4 buletine

Mediafax acum 32 minute
Poliţia oraşului Baia de Aramă a fost sesizată cu privire la faptul că la secţia de votare nr. 76 din oraşul Baia de Aramă este un conflict în desfăşurare. Poliţiştii au stabilit că o femeie de 58 de ani, din oraşul Baia de Aramă ar fi fost surprins

Zece persoane implicate într-un accident rutier din Timiș. Un microbuz și un autoturism s-au ciocnit pe pe drumul care înlocuiește tronsonul lipsă de autostradă

Ziare.com acum 37 minute
Un accident rutier a avut loc duminică la Coşeviţa, la ieşire din judeţul Timiş, spre judeţul Hunedoara, în care au fost implicate zece persoane, dintre care două femei au fost grav rănite. A intervenit elicopterul SMURD. Accidentul a avut loc pe DN

Iohannis: Vă invit pe toţi să poftiţi la vot, este extrem de important

Mediafax acum 2 ore
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a declarat preşedintele la ieşirea din secţia de votare. Şeful statului a votat puţin după ora 9.0

Yemen: Două nave au luat foc după ce au fost atacate cu rachete în Golful Aden

HotNews acum 4 ore
Două nave au luat foc după ce au fost lovite de proiectile în largul coastelor orașului-port Aden din Yemen, au anunțat duminică două agenții maritime britanice, citate de agenția Reuters. Incendiu pe o navă-cargoFoto: Christopher Freeman | Dreamsti

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

16°/27°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°