Cei care se vor înscrie în această bază de date a Ministerului Sănătăţii le vor da o şansă în plus pacienţilor diagnosticaţi cu leucemie. Sursa: Codrin Prisecaru
Sistemul medical din România are, de ieri, un registru naţional al donatorilor voluntari de celule stem. Registrul le va fi de folos pacienţilor diagnosticaţi cu leucemie, care au nevoie de un transplant de măduvă. Cu cât baza de donatori va fi mai mare, cu atât vor fi mai multe şanse de realizare a transplanturilor, în ţară. Deocamdată, astfel de transplanturi se fac mai mult în străinătate.
Pentru a deveni donator, trebuie să intraţi pe site-ul Ministerului Sănătăţii, completaţi un formular şi mergeţi să donaţi sânge în centre din Bucureşti, Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Cluj.
În aşteptarea unui donator compatibil
Cosmina Păun, din Mizil, este unul dintre copiii care ar avea nevoie de un donator pentru a putea face un transplant de măduvă. Abia a împlinit 15 ani. Boala i-a fost diagnosticată în urmă cu trei luni.
„Nu-mi mai era foame, nu mai aveam forţă să fac nimic, nu mai puteam să merg neînsoţită la şcoală. După ce mi s-au făcut analizele de sânge, mi s-a spus că am hemoglobina foarte mică şi că am făcut leucemie”, spune ea.
Dacă ar fi avut un frate sau o soră, ar fi putut găsi mai uşor un donator compatibil. Fiind singură la părinţi, trebuie să aibă şansa ca, dintr-un milion de persoane, una să-i fie compatibilă.
În asta va consta de fapt registrul. „Cu cât o bază de donatori este mai mare, cu atât e mai uşor să găseşti celule stem compatibile”, a explicat medicul onco-pediatru Cristian Scurtu de la Spitalul „Marie-Curie” din Capitală.
„Avem pacienţi pe listă”
Celule stem sunt celule tinere care se divid şi pot reface sângele. Sunt cele mai importante componente din măduva spinăr