Utilizatorii sibieni ai serviciului de micro-blogging de pe Internet, Twitter, sunt invitaţi pa primul Twestival Local cu o cauză nobilă: strângerea de fonduri pentru Asociaţia Prietenii Berzelor. Primul eveniment de acest gen organizat la Clubul Oxygen în 11 septembrie îşi propune să strângă fonduri pentru “Prietenii Berzelor” Sibiul este unul dintre cele patru oraşe din ţară care are voluntari în mişcarea intitulată Twestival şi aparent, sibienii sunt cel mai bine organizaţi. În timp ce voluntarii din Bucureşţi, Arad şi Cluj Napoca, care s-au cunoscut pe Internet, pe Twitter, nu au o activitate foarte vizibilă, sibienii au reuşit să programeze deja primul Twestival – Twitter Festival pentru 11 septembrie,de la ora 19, în Clubul Oxygen de la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Deschis oricui
La eveniment sunt aşteptaţi atât sibienii care se cunosc între ei prin serviciul de micro-blogging Twitter, cât şi oricine altcineva este dornic de distracţie şi dispus să facă o donaţie simbolică. Pentru a primi o invitaţie la primul Twestival Local de la Sibiu trebuie să faceţi o donaţi de minim 7 euro şi maxim 100 de euro. Pe lângă surprizele nedezvăluite de voluntarii twitter-işti, la Twestival va fi o tombolă, muzică mixată de DJ-ul clubului Oxygen şi totul va fi transmis live pe Internet. Toate fondurile vor merge către “Prietenii Berzelor” o asociaţie înfiinţată în 2008, care şi-a propus să protejeze berzele albe din Cristian şi zonele alăturate şi în acelaşi timp să educe sibienii, turiştii şi mai ales copiii în legătură cu protejarea mediului în care acestea trăiesc acestea.
Sibienii, primii la Twestival
Ideea Twestivalului de la Sibiu a venit după organizarea primului eveniment global de acest gen, la care s-u strâns 250.000 de dolari, cauza fiind proiecte de alimentare cu apă potabilă a unor zone defavorizate din lume. Acum,