În general, în lume există trei tipuri de cupluri: cele cărora toate le merg bine şi au o relaţie fericită, cele cărora în familie le merge foarte rău, dar de gura lumii în public păstrează toate aparenţele unui cuplu perfect şi cele cărora nu le merge nimic şi nu se feresc de asta în public, dar care, odată ajunse acasă, mimează fericirea doar de dragul copilului, acesta fiind şi singurul motiv pentru care acceptă să rămână, de fapt, împreună.
Coaliţia aflată acum la Guvernare, formată din cuplul PSD - PD-L face parte din această ultimă categorie. Se porcăiesc în public ceva de speriat, se bârfesc şi se acuză reciproc, se şi bat pe stradă, atunci când se întâlnesc, dar cu toate acestea contiuă să fie împreună. Cam aşa se explică atitudinea celor două partide, care la nivel politic se atacă vehement unul pe altul, ca doi adversari de neîmpăcat, dar când ajung în Guvern o pun repede de-o împăcare, de parcă ar fi cei mai buni iubiţi. Şi asta, cum spuneam, doar de dragul copilului. Însă, în cazul lor, ca şi în cazul tuturor familiilor care s-au perindat la guvernare, copilul nu este ţara în sine, pentru care ar trebui să-şi dea tot interesul, ci Puterea - acest copil răsfăţat, care îţi aduce toate beneficiile posibile, datorită alocaţiei uriaşe pe care o posedă - aproape incomensurabilă. Dacă divorţezi, pierzi custodia şi gata, adio acces la alocaţie!
Este clar că cei doi "iubiţi" de acum nu s-au înţeles niciodată bine. Ba, dimpotrivă, au convins pe toată lumea că se detestă încă dinainte de începerea relaţiei. Dar s-au căsătorit din interes, iar acum le este cam greu să se despartă, chit că se ameninţă cu divorţul cam din două-n două zile. PSD pare parcă mai hotărât să facă pasul, din cauză că trebuie să suporte cam multe abuzuri din partea "iubitului" PDL. Se teme însă că va rămâne pe drumuri, din moment ce, aproape sigur, PD-L se va întoarce ra