Un autoturism Mercedes estimat la circa 10.000 de euro a fost distrus de angajaţii firmei Hi Speed Recovery, cea care se ocupă de ridicarea maşinilor parcate neregulamentar în municipiul
Un autoturism Mercedes estimat la circa 10.000 de euro a fost distrus de angajaţii firmei Hi Speed Recovery, cea care se ocupă de ridicarea maşinilor parcate neregulamentar în municipiul Botoşani. Maşina a fost parcată ieri dimineaţă, în jurul orei 10.00, pe un loc rezervat persoanelor cu handicap, într-o parcare din apropierea Primăriei.
La scurt timp, angajaţii firmei Hi Speed Recovery au venit pentru a ridica autoturismul. În timp ce efectuau manevrele, Mercedesul a fost scăpat de la o înălţime un metru. În plus, braţul macaralei s-a rupt şi a zdrobit cupola şi parbrizul.
Maşină împrumutată
La aproximativ jumătate de oră a venit şi şoferul maşinii care susţine că o împrumutase de la un prieten. „Dacă am parcat pe un loc rezervat celor cu handicap trebuiau să o blocheze, nu să o distrugă în halul ăsta. Voi vorbi cu proprietarul şi cu siguranţă le vom cere daune. Maşina costă 9.000-9.500 de euro“, a spus Cătălin Bârgianu, şoferul Mercedesului. Imediat după incident, zeci de botoşăneni s-au adunat în zonă şi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de angajaţii firmei Hi Speed Recovery.
„Acum ar trebui să-i cumpere omului maşină nouă. Nu să o repare pe asta. Lucrează cu rablele astea de macarale şi strică maşinile oamenilor“, a spus Mirel Maftei.
Proprietarul
va fi despăgubit
Conducerea firmei Hi Speed Recovery susţine că proprietarul maşinii va fi despăgubit de către firma de asigurări.
„A fost o defecţiune tehnică, ce a dus la avarierea maşinii. Am discutat cu proprietarul şi el va fi despăgubit. Avem asigurare şi maşina va fi reparată“, a spus Iulian Juncanaru, administratorul firmei Hi Spee