Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premiaţi pentru că au demascat mafia din fosta Iugoslavie şi genocidul din Armenia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 septembrie 2009 ·

Laureaţii 2009 ai premiului pentru libertatea şi viitorul presei, decernat de Fundaţia Sparkasse din Leipzig sunt scriitorul Roberto Saviano şi jurnalistul croat Dušan Miljuš pentru că şi-au riscat viaţa pentru a scrie despre mafia din fosta Iugoslavie. Un alt premiant este gazetar turc Ahmet Altan deoarece a denunţat genocidul din Armenia. Ei vor fi premiaţi la 8 octombrie, cu 30.000 de euro. Data decernării premiilor nu este întâmplătoare, ea a fost stabiltă cu o zi înaintea aniversării evenimentelor din 1989, cruciale pentru reinstaurarea democraţiei în fosta Republică Democrată Germania (RDG), transmite NewsIn.

Născut într-un mic oraş lângă Napoli, Roberto Saviano şi-a concentrat munca de jurnalist şi scriitor pe demascarea organizaţiilor criminale. În 2006 a publicat "Gomorra", în care portretizează metodele murdare ale Mafiei, fapt care i-a atrs ameninţarea cu moartea din partea Camorrei italiene. Graţie Lui Umberto Eco şi Comitetului Nobel, Saviano a fost pus sub protecţia specială a poliţiei.

Traseul lui Dušan Miljuš este unul asemănător: în 2008, redactorul-şef al publicaţiei croate “Jutarnji list” a fost bătut în faţa casei sale, pentru că a îndrîznit să scrie despre traficul de arme din statele din fosta Iugoslavie. Înainte de fi atacat, a primit un e-mail de ameninţare, iar un ziar local i-a publicat chiar necrologul. În Croaţia, Miljuš a devenit un simbol pentru jurnalismul curajos.

" Trebuie să fii nebun dacă vrei să faci ceva de genul acesta ", spune  Ahmet Altan despe munca sa. Altan este redactor-şef la “Taraf” (“Punct de vedere”), un cotidian turc fondat în  2007, în paginile căruia a demascat, în octombrie 2008, genocidul din Armenia.

“Prize for the Freedom and Future of the Media” este acordat jurnaliştilor, scriitorilor şi instituţiilor media care protejează libertatea de exprimare prin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 4 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

China a cerut SUA să anuleze complet taxele vamale reciproce

Ziua Constanta acum 32 minute
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să an

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 4 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Emisarul SUA pentru Ucraina reclamă că atacul rusesc din Sumî „încalcă orice linie a decenței”

HotNews acum 49 minute
Trimisul special al SUA în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că atacul efectuat de forțele ruse asupra unor „ținte civile” în orașul Sumî din nord-estul țării „încalcă orice linie a decenței”. „Ca fost lider militar, înțeleg modul de țintire, iar a

Nicuşor Dan lansează „Doza de fake news”, unde spune că va răspunde ştirilor false care îl vizează: Sunt multe prostii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile pezidențiale, reclamă din nou „avalanşa” de informaţii false din mediul online şi anunță lansarea unei rubrici în care spune că va demonta stirile neadevărate despre el. „

Bulgaria a primit primul său avion american de vânătoare F-16

HotNews acum 2 ore
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării, scrie AFP, conform Agerpres. „Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

Braşov: Tânără reţinută după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie

News.ro acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a ajuns în arest, pentru 24 de ore şi este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie. Decizia privi

Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim

Buletin de Carei acum 6 ore
• publicat la: 13 aprilie 2025 Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până

Facerea de bine…Un bărbat a vrut să ajute o tânără și s-a ales cu dosar penal, la Botoșani

Botosani News acum 5 ore
Poliţiştii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, asupra căruia au fost descoperite două documente false, pe care acesta trebuia să le transporte în România la rugămintea unei tinere.

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/19°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

18°
dum.

4°/18°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

3°/18°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

4°/21°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°