Poliţia din Nantes, Franţa, a arestat un român suspectat că ar fi capul unei reţele de trafic de carne vie şi că, în 2005, a constrâns zece tinere românce să se prostitueze, scrie cotodianul Presse Ocean în ediţia electronică. Sursa: Horia Calaceanu
Operaţiunea a durat mai multe săptămâni, timp în care jandarmii francezi au filat ascunzătorile în care se aflau femeile . Unul dintre aceste cuiburi era situat în centrul oraşului Nantes, într-un mic apartament.
Potrivit sursei citate, tinerele veneau în Franţa de bunăvoie, însă, odată ajunse aici, erau forţate să se prostitueze şi erau ţinute în condiţii precare.
Investigaţiile poliţiştilor francezi au dus la identificarea a aproximativ 12 femei care lucrau pe trotuarele din Nantes de mai bine de patru ani, iar, din datele adunate, rezultă că afacerea era una foarte profitabilă, întrucât, în tot acest timp, proxenetul s-a îmbogăţit cu aproximativ 500.000 de euro.
Banii erau trimişi în România pentru a fi investiţi în afaceri imobiliare, mai spun jandarmii de la Loire-Atlantique.
Miercuri, acţiunea poliţiştilor francezi s-a finalizat cu o descindere în forţă la domiciliul proxenetului care a fost arestat şi deferit justiţiei. Celelalte trei tinere reţinute împreună cu el au fost ulterior eliberate.
Aceasta este a doua reţea de prostituţie anihilată de către poliţiştii francezi din Nantes, după reuşita primei operaţiuni din iunie 2008.