Se întâmpla pe vremea când Balzac era la modă, când ovreii boccegi şi tolbaşi, cu tolbele lor pline de lucruri fermecătoare, umblau pe străzile Craiovei. Se ţineau vizite în saloane strălucitoare, iar seara, la ora la care gongul anunţa începerea balului, lumea trecea în salonul de sus, pentru a se prinde în dansurile epocii. Acestea sunt doar câteva dintre rămăşiţele unor amintiri ale trecutului, aşa cum au fost ele creionate de Olga Gigurtu, în paginile sale de jurnal.

Sunt amintiri care „isvorăsc din umbra trecutului“, din vremea când Craiova era un oraş pavat cu scânduri, când „frumoasele ţigănci, cu ochi de pară, cu buzele groase şi roşii, care vindeau în postăvi ce le purtau pe cap ghiocei, tămâioasă, cireşe şi căpşune de câmp cu miros îmbătător, din acelea cari aproape nu se mai găsesc azi“. Sunt imagini creionate frumos de Olga Gigurtu în jurnalul său, poate singurele despre Craiova acelor vremuri demult apuse.

Incursiuni într-o lume de altădată

Era doar o copilă pe care întâmplările şi unele dintre personajele vremii au impresionat-o, lăsând totodată amintiri frumoase, amintiri care ne ajută astăzi să ne facem o imagine despre oamenii care şi-au dus traiul pe aceste meleaguri.

Salonaşul mamei mare, unde „domneau magheranul, roseta, garoafele cele mari turceşti - şi toate acestea, cu mirosul lor plăcut, îmi aduc aminte că se desfătau pe cele trei ferestre şi îmbălsămau aerul cu parfumul lor“. De aici, din acest loc, copila Olga Gigurtu admira „ovreii boccegi şi tolbaşi, cu tolbele lor pline de lucruri ce ne păreau fermecătoare“. La fel de vii par a fi şi imaginile, care le aveau în prim-plan pe „ţigăncile cu chipul arămiu, cu părul împletit codiţe ce eşiau de subt turbanul sau testemelul ce le înconjura capul, îmbrăcate în sdrenţe decolorate în mod pitoresc de razele soarelui şi de intemperiile vremii; ele veneau cu unt