Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Expoziţie de rarităţi aduse din toată ţara

Publicat in Adevarul, duminică 6 septembrie 2009 ·

Oamenii au făcut schimb de timbre, monede sau cărţi poştale şi şi-au putut admira colecţiile adunate de zeci de ani.

Terasa restaurantului Unic a fost ieri dimineaţă locaţia aleasă de organizatori pentru cea de-a XVI-a ediţie a tradiţionalului Târg al Colecţionarilor, unde au expus 100 de participanţi.

„Am dorit să oferim celor pasionaţi de numismatică, filatelie şi cartofilie un cadru de a-şi vinde din piesele de colecţie. O doamnă care avea 1.000 de pixuri voia doar să le expună, dar i-am spus că la târg se cumpără şi se vinde“, a precizat Viorel Nicolau, preşedintele Asociaţiei Filateliştilor Neamţ.

Preţul nu contează

Cei mai interesaţi cumpărători la târgul de ieri au fost tot colecţionarii. Deşi au periodic ocazia să se întâlnească la astfel de evenimente, unii au profitat de moment pentru a achiziţiona piese rare, ale căror negocieri au început la alte târguri.

„Am luat o carte poştală cu Piatra Neamţ pe care am dat 200 de euro plus 3 lei pentru o cafea“, se laudă bucureşteanul Doru Parfenie, îndrăgostit de oraşul nemţean din perioada în care era elev la Liceul „Petru Rareş“. „Preţul e ultimul lucru la care se gândeşte un pasionat atunci când vrea să cumpere un timbru sau o carte poştală de care are nevoie ca să-şi întregească colecţia“, spune Viorel Nicolau

.

Colecţionarii spun că se cunosc între ei, iar „intruşii“ sunt uşor de depistat într-un târg în care preţurile la aproape toate produsele se negociază. „Acum am adus dubluri pentru schimburi şi vânzare, plus câteva piese deja comandate de alţi colecţionari care au venit aici“, spune Florin Vineş, din Constanţa. Unii regretă că din urmă nu vin şi alţi pasionaţi, şi că aceste preocupări se pierd.

„Ajungem să ne învârtim piesele între noi şi facem un circuit ermetic. Ar trebui să invităm la târgurile noastre şi copii. Aşa le-am stârni pas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 58 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 39 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/37°
mar.

22°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°