Zeci de locuitori din sectorul 4 al Capitalei, care au fost inundaţi noaptea trecută, acuză autorităţile locale de lucrări de infrastructură prost făcute. Lipsa canalizării şi asfaltarea neterminată sunt câteva dintre motivele pentru care oamenii susţin că sunt afectaţi chiar şi la cea mai scurtă ploaie. Haosul de după ploaie a devenit o obişnuinţă pentru locuitorii Capitalei. Pe multe străzi de la periferia Bucureştiului nu există reţea de canalizare, iar acolo unde există, se înfundă de cum începe ploaia sau nu fac faţă din cauza poziţionării gurilor de canal deasupra nivelului carosabilului.
Străzile Luică, Viilor şi Trafic Greu, din sectoarele 4 şi 5 au fost cele mai afectate de ploaia de azi-noapte. „La noi aici era problemă pentru că gura de canal era mai înaltă cu vreo 20 de centimetrii faţă de nivelul străzii. Au rezolvat problema acum vreo două săptămâni, dar acum s-a blocat canalizarea din cauza frunzelor uscate”, a spus Radu Relea, în timp ce încerca să înlăture cu un băţ gunoaiele din calea apei pe Şoseaua Viilor. Şi pe strada Luică, din sectorul 4 au fost probleme, dar angajaţii REBU şi ApaNova au reuşit să rezolve situaţia înainte de ora 9.00.
„Pe la ora 3.00 era apa până la brâu”
Probleme mult mai mari au întâmpinat locuitorii de pe Şoseaua Giurgiului, de la ieşirea din Bucureşti spre Comuna Jilava. Din cauză că în această zonă reţeaua de canalizare lipseşte cu desăvârşire, oamenii s-au trezit cu apa-n case şi n-au dormit toată noaptea. Ei au încercat să scoată apa din curţi şi să o ţină departe de bunurile din gospodărie, prin diferite metode.
Constantina Popa este o pensionară în vârstă de 69 de ani, care locuieşte singură într-o casă din această zonă. Pentru a evita intrarea apei în casă, ea a pus saci de nisip în faţa uşii de la intrare şi a încercat să pună nisip şi în faţa porţii, dar fără succes