Daniel Ghiţă se pregăteşte de meciul cu Semmy Schielt, un luptător de 2,12 metri. Sursa: Agerpres
Luptătorul român de K1 Daniel Ghiţă se pregăteşte de meciul vieţii cu Semmy Schielt, chiar pe „terenul” acestuia, în Olanda. Pe 26 septembrie, Ghiţă va lupta cu Schielt în „Final Elimination”, la Seul, în ultimul tur eliminatoriu înaintea piramidei de la Yokohama.
Semmy Schielt are 35 de ani, un palmares de invidiat (singurul sportiv cu trei succese consecutive în piramida de la Yokohama, în 2005, 2006, 2007) şi nişte măsuri înfiorătoare pentru orice adversar: 2,12 metri şi peste 130 de kilograme. Dacă-l va învinge pe uriaşul olandez, Ghiţă va deveni primul român calificat în piramida de la Yokohama, „turneul final” al luptătorilor din K1.
EVZ: Ce însemnă pentru tine meciul cu Schielt?
Daniel Ghiţă: Mereu mi-am dorit să mă lupt cu cei mai buni. Am spus tot timpul că numai dacă te baţi cu nişte campioni poţi deveni campion. Am zis că vreau să mă văd în ring cu Schielt şi cu Badr Hari şi începe să mi se îndeplinească visul.
La Tokio ţi-ai făcut KO toţi adversarii. Crezi că poţi învinge înainte de limită şi acum?
Singura mea şansă este să ajung la faţa lui Schielt. La restul corpului e „bloc-beton”. Lui îi e frică doar de loviturile la bărbie. Nu prea am cum să dărâm un munte de 2,12 metri şi peste 130 de kilograme. Trebuie să sar mult, ca să ajung la faţa lui (n.r. - râde). Trebuie să-i dau câte şapte-opt lovituri consecutive, că altfel e de rău.
Cât te antrenezi pentru acest meci?
Mă pregătesc la Haga, la sala Kamakura. Şi el se pregăteşte tot pe aici, la o sală pe lângă Amsterdam. Eu fac două ore dimineaţa şi două ore seara, iar sâmbăta doar o şedinţă de pregătire. La Seul o să plec pe 23 septembrie. Până atunci o să încerc să mă acomodez la fusul orar, adică să mă culc aici la orele la