Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clasa întâi, marea provocare pentru copii şi părinţi

Publicat in Adevarul, duminică 6 septembrie 2009 ·

Pentru multe familii, prima zi de şcoală din viaţa copilului este un prag emoţionant, dar şi o sursă de stres, pentru că înseamnă separare, potrivit centrului american de educaţie MetLife. Copiii şi părinţii deopotrivă simt fluturaşi în stomac şi uneori varsă lacrimi la începerea şcolii. Pregătirea din timp poate face tranziţia mai uşoară. Sunt câteva lucruri simple pe care e bine ca părinţii să le facă pentru a-i ajuta pe cei mici să fie gata de noua aventură, indiferent dacă e prima dată când merg la şcoală sau când merg la grădiniţă.

Începeţi din timp

Legătura pe care o aveţi cu copilul dumneavoastră e nepreţuită şi complexă. Întreruperea ei, chiar şi numai pentru câteva ore, poate fi o experienţă traumatizantă, în special pentru cel mic. Până la vârsta de trei ani, copiii, în general, nu reuşesc să înţeleagă conceptul de timp. Atunci când copilul vă vede plecând, poate crede că plecaţi pentru totdeauna.

De aceea, mulţi copii plâng atunci când îi lăsaţi la grădiniţă. Dar chiar şi un copil mai mare de vârstă se poate simţi neliniştit în lipsa părinţilor. Începeţi din timp să vă acomodaţi copilul cu lipsa dumneavoastră ocazională. Dacă faceţi parte din categoria părinţilor care muncesc, probabil ­v-aţi confruntat deja cu această problemă. Mulţi copii se agaţă la propriu de părinţi şi refuză să-i lase să plece dimineaţa. O soluţie simplă ar fi să aveţi o înregistrare cu vocea dumneavoastră care să-l ajute pe copil să se relaxeze când nu mai sunteţi în preajmă. Vă puteţi înregistra spunându-i povestea sau cântecelul preferat.

Treptat, măriţi numărul vizitelor şi timpul petrecut cu rude şi cu prieteni pentru a îmbunătăţi nivelul de comfort al copilului cu cei din afara familiei primare. Mai târziu, puteţi aranja vizite de joacă la dumneavoastră acasă sau în casele altor oameni pentru a-l ajuta pe copil să-şi îmb

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°