Ploaia a stricat cheful de distracţie al târgoviştenilor, mai ales în prima parte a zilei. Programate în jurul orei 10.00, mai multe evenimente au dus lipsă de vizitatori din cauza ploii din această dimineaţă. Unele manifestări au fost anulate, iar pentru altele, organizatorii au decis ca acestea să se desfăşoare în locuri acoperite. Astfel, Târgul Toamna Târgoviştei din Parcul Chindia, care şi-a deschis porţile după ora 10.00 şi în care au avut loc mai multe expoziţii de flori, columbofilă, de reptile şi de bonsai, nu a avut succesul scontat, foarte puţini fiind cei care s-au aventurat să iasă din casă. Nici pe la Târgul Meşteşugarilor, amplasat în Parcul Mitropoliei, nu s-au înghesuit târgoviştenii. Aseară, când vremea era bună, locul devenise neîncăpător pentru curioşi.
Concertul lui Gheorghe Zamfir va avea loc
Alina Dumbravă, unul dintre organizatorii evenimentelor dedicate municipiului Târgovişte, a declarat că, din cauza ploii, au fost nevoiţi să anuleze spectacolul medieval, care fusese programat pentru această seară, la ora 20.30, în Parcul Chindia. Acesta va fi reprogramat, însă, pentru următoarele zile.
În schimb, concertul susţinut de Gheorghe Zamfir şi Filarmonica Muntenia va avea loc, chiar dacă se va schimba locul spectacolului. Acesta este programat pentru ora 21.30. Dacă va continua să plouă şi în această seară, spectacolul va avea loc pe scena amfiteatrului de la Liceul de Arte „Bălaşa Doamna“ şi nu pe scena amplasată în Parcul Chindia, aşa cum fusese stabilit iniţial. La fel se va întâmpla şi cu recitalul susţinut de Corala Appassionato, programat pentru ora 21.00.
Spectacolul de închidere al Festivalului Internaţional de Folclor, care va începe la ora 18.00, se va desfăşura pe scena Casei Sindicatelor în caz de vreme rea, în loc de Piaţa Mihai Viteazu.
Manifestările dedicatete