Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stetoscop: Modelul austriac

Publicat in Adevarul, duminică 6 septembrie 2009 ·

Faptul că de mai mulţi ani o mare parte a pacienţilor români care suferă de cancer sunt nevoiţi să plece la Viena pentru tratament arată că sistemul românesc de sănătate nu este capabil să asigure servicii de calitate în acest domeniu. Chiar dacă nu duce deloc lipsă de specialişti, oncologia românească este subfinanţată şi nu în ultimul rând lucrează cu aparatură învechită, în special cea de radioterapie.

Pe lângă timpul pierdut pentru obţinerea tuturor deconturilor necesare unui tratament în străinătate, astfel de deplasări scot mult mai ­mulţi bani din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate decât dacă tratamentele ar putea fi făcute în ţară.

Tocmai de aceea, zilele trecute, la invitaţia Ministerului Sănătăţii din România, una dintre somităţile oncologiei din Europa, prof. dr. Christoph Zielinski, a venit la Bucureşti pentru a participa la şedinţa comisiei de profil, din cadrul ministerului. Este un demers important pe care ­oficialii îl fac în reorganizarea sistemului oncologic românesc.

Dacă promisiunile vor urma programul anunţat, în scurt timp vom avea încă două institute oncologice, la Iaşi şi la Timişoara, ce urmează să fie organizate după sistemul austriac. Colaborarea cu profesorul Zielinski se bazează şi pe experienţa pe care o are acesta în terapie şi în administrarea tratamentelor oncologice. De altfel, prof. Zielinski va fi şi un membru permanent al Comisiei Oncologice din minister.

El va asista şi la următoarele întruniri ale Comisiei. Un alt pas important este acela că, de la 1 septembrie, în toate secţiile de oncologie din ţară au intrat în vigoare protocoale terapeutice pentru cancerul mamar, cancerul de col uterin, pentru cel de colon şi pentru cel de prostată şi se lucrează la adaptarea unor ghiduri de tratament europene pentru România. Chiar dacă venirea profesorului Zielinski est

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 3 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 20 minute
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum o ora
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum o ora
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 2 ore
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 7 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 7 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 5 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°