Taylor Dent putea ajunge în scaunul cu rotile. După trei operaţii la coloană, joacă din nou şi a ajuns în turul 3 la New York

Emoţii împinse pînă la lacrimi. Nu trebuie neapărat să fie o finală de Mare Şlem ca să le simţi. O arenă întreagă se ridică în picioare la fiecare reuşită a americanului Taylor Dent. E la al doilea meci greu la US Open 2009, de data aceasta contra spaniolului Ivan Navarro. Cînd izbuteşte punctul victoriei, parcă se trezeşte direct în mijlocul unui vis frumos, interminabil. Ia microfonul arbitrului şi mulţumeşte publicului. Face turul arenei, bătînd palma cu spectatorii aplecaţi peste parapet.

Povestea din spatele lui Dent (28 de ani) îi justifică reacţia. Pentru el, faptul că joacă tenis e, în sine, o minune. În mai 2006, a suportat prima intervenţie chirurgicală la coloana vertebrală. În martie 2007 a venit a doua, apoi a treia, în luna septembrie a aceluiaşi an. Operaţiile au fost necesare pentru a-i asigura o viaţă cît mai apropiată de normal. Tenisul nici nu mai intra în discuţie.

23 de ore pe zi în pat

Au fost opt luni îngrozitor de lungi pe care le-a petrecut în pat. "Cam 23 de ore pe zi", îşi aminteşte Taylor. "Pentru mine, era un efort imens să fac o scurtă plimbare pe stradă. Era unica mişcare pe care mi-o puteam permite". Mergînd la extrem, fără operaţii ar fi putut ajunge într-un scaun cu rotile. Înainte de ele, povesteşte americanul, "dacă băteam un cui ca să agăţ un mic tablou pe perete, trebuia să stau apoi întins trei ore ca să pot să mă ridic din nou".

Obosea după 5 mingi

Lucrurile au mers însă din ce în ce mai bine. Vestea perfectă pentru Dent a fost aceea că avea să-şi poată relua antrenamentele. "Dumnezeule, cînd am început, oboseam după cinci mingi. Loveam oribil", mărturiseşte americanul. "Aşa că să revin de acolo şi să mă aflu acum aici, la US Open, în tu