Din gheaţă ies scântei! Patinele scot un zgomot orb la fiecare pas! Sportivul arde ca flăcara de la aragaz. Din păcate, nimic din toate acestea nu se petrec în România.
Suntem ţara celor mai mari paradoxuri existente în lumea sporturilor. Culegem medalii la canotaj, dar nu avem nici o bază de pregătire adevărată. Iar lucrul acesta nu ar trebui să o doară numai pe Elisabeta Lipă, ci şi pe "barosanii" din Snagov. Şi nu doar atât.
La patinaj nu avem mari rezultate, numai că România nu lipseşte niciodată de la Jocurile Olimpice de Iarnă în probele de patinaj - viteză. Vara, spectacolul se mută de pe patine pe role, de pe gheaţă pe asfalt. Campionatul naţional de patinaj - viteză pe role este evenimentul la care orgoliile sunt incredibil de mari. Cei din Ploieşti nu vorbesc cu ăia de la Braşov, care se uită urât pe cei din Mureş, care strâng din dinţi atunci când stau faţă în faţă cu patinatorii din Bucureşti. Şi tot aşa! Ambiţii uriaşe şi sportivi care promit. Dar care nu ajung niciodată să strălucească.
Degeaba eşti tu campion naţional, degeaba mergi la Jocurile Olimpice, degeaba faci un rezultat mare în lumea acestui sport, nimeni n-o să te remarce niciodată pe stradă, nimeni n-o să-ţi ceară un autograf. E sportul în care aplauzele se culeg numai pe gheaţă.
Pe timp de vară, patinatorii se antrenează pe role. Iar federaţia de specialitate chiar organizează şi un campionat naţional. Normal, ies discuţii. De ce nu se ţine la Braşov, unde e o pistă foarte bună, şi se ţine la Tg. Mureş, unde sportivii nu au nici măcar vestiare? Dincolo de toate aceste dispute inerente rămân rezultatele. De pildă, la Petrolul Ploieşti este un junior, Valentin Anghel, care rupe tot de câţiva ani.
Acum, la "naţionale", a doborât recordul naţional în proba de 3.000 de metri. E cel mai bun produs al patinajului românesc în clipa de