Faptul că suntem obligaţi să recurgem la târcoale concentrice sau mai degrabă, în spirală, nu e în contradicţie cu demersul lăuntric al ezoterismului către un centru unic. În această târcolire stă toată dibăcia de încolţi Absolutul.
În spaţiul închis al raţiunii şi în timpul deschis al circumstanţelor, ezoterologia va alterna survolarea lină cu picajul fulgerător, ca îmbina spiritul enciclopedic cu analiza punctuală.
Studiul ezoterismului - ezoterologia - este compatibil cu critica istorică a documentelor şi, în general, cu orice tip de analiză critică.
Făra vreo legătură efectivă cu practica riturilor şi cu posesia fondului doctrinal de cunoştinţe ezoterice, demersul ezoterologului poate fi deturnat - în pofida respectării tuturor exigenţelor metodologice ştiinţifice - de o intenţionalitate vanitoasă şi ilicită: de multe ori, se scriu cărţi sau se ţin conferinţe despre ezoterism (subiect ce nu-i la îndemâna oricui), doar pentru a profita pe plan social, într-un mod aproape insesizabil şi cu atât mai mult quasi-imposibil de probat, adică, se revendică discret o legitimitate fără acoperire şi se exercită prin prestigiul nemeritat, o anumită putere în societatea exterioară (ceea ce, bineînţeles, nu e valabil în cazul semnatarului acestui studiu...) Ambiguitatea discursului despre ezoterism rămâne în multe cazuri, cel puţin stânjenitoare...
în schimb, ezoterismul in actu conferă simultan cunoaştere şi un alt fel de a fi, care iradiază fără ostentaţie. Ezoterismul îşi are criteriile sale, pe care trebuie să le desluşim, pentru a-l putea deosebi de pseudoezoterism. Deşi încifrate, textele ezoterice pot fi citite, meditaţia poate fi exersată, îndrumătorul spiritual poate fi întâlnit, toate acestea asigurând că ezoterologia este posibilă, chiar dacă mai întâi trebuie trecută bariera unei întrebări frontale: se poate vorbi despr
