Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania: Un român câştigă peste 200 de euro pe zi din bacşişuri

Publicat in Adevarul, duminică 6 septembrie 2009 ·

Ardeleanul Marian Timer este şeful chelnerilor într-un restaurant din centrul Zaragozei, renumit pentru rafinamentul mâncărurilor, pentru clientela selectă, dar şi pentru preţurile pe măsură. Marian Timer (38 de ani), originar din Târgu Mureş, a venit în Spania în urmă cu 10 ani şi de atunci a lucrat numai la acest restaurant. “Am fost ospătar şi în ţară şi am lucrat mult pe bani tot mai puţini. Aici sunt şef de sală şi am clienţi fideli printre cei mai bogaţi oameni din oraş”, povesteşte Marian.

Cea mai ieftină sticlă de vin costă la restaurantul ”Los Cabezudos” 140 de euro, iar cel mai simplu meniu nu coboară niciodată sub 200 de euro.

Clienţii obişnuiţi ai localului plătesc pentru o cină cu specialităţi din fructe de mare între 200 şi 450 de euro, iar vinul asortat la meniu costă de la 275 de euro sticla. Mâncarea se prepară uneori chiar lângă masa clientului, iar vinurile sunt degustate înainte de servire.

“Un asemenea festin este răsplătit, din partea firmei, cu un trabuc de 45 de euro bucata sau cu un desert din fructe exotice, alături de un pahar de şampanie Dom Perignon, care costă 70 de euro”, explică românul.

Află pe adevarul.es care este salariul lunar al românului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 3 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum o ora
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum o ora
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 10 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 3 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 8 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

SUA admite că întreține o strategie de „incertitudine” în impunerea taxelor vamale: „Nu îi vei spune persoanei de cealaltă parte a negocierilor unde te vei opri”

HotNews acum 4 ore
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că politica tarifară a președintelui Donald Trump urmărește să creeze o „incertitudine strategică” care să ofere un avantaj Statelor Unite, notează AFP, conform News.ro. „În teor

Vremea

București
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/18°
mie.

8°/22°
Iasi
acum

dum.

5°/16°
lun.

4°/19°
mar.

6°/20°
mie.

11°/23°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

6°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
dum.

7°/17°
lun.

11°/18°
mar.

10°/21°
mie.

10°/22°