Gabriel Gachi: "La un moment dat, directorul l-a anunţat că-l concediază. Comenzile din construcţii au dispărut, stocurile cu materia primă pe care o produceau umpleau toate depozitele din ţară, trebuiau să se oprească. I-a dat două salarii compensatorii şi i-a strâns mâna."

Cu un an în urmă îşi luase apartament pe credit, avea de plătit 25 de ani bătuţi pe muchie. Soţia s-a întors şi ea acasă şi a spus că patronul i-a redus salariul la jumătate. „Restul banilor, în funcţie de vânzări”.

S-au întors la cărţi. El s-a hotărât să dea pentru doctorat, să ia o bursă de 400 de euro. Ea a învăţat ca disperata pentru titularizare în învăţământ. Soţul a luat examenul, dar fără bursă. Soţia a luat titularizarea, dar nu la un liceu din oraş, cum îşi dorea, ci la 60 de kilometri distanţă, la o şcoală ajutătoare. Avea notă mare, dar o prevedere arbitrară, legată de diploma de absolvire, a trimis-o la ţară. A plâns în hohote din cauza nedreptăţii, şi-a frânt mâinile în spasme şi s-a dat cu capul de pereţii din sufragerie.

A doua zi dimineaţă s-a sculat la 6.00, s-a urcat în tren şi s-a dus la noul serviciu. Avea 800 de lei salariu, iar naveta o costa 400 de lei. N-a rezistat decât două săptămâni. A primit chenzina şi i s-a făcut rău. A demisionat. Soţul bătea şi el pe la toate uşile. Îl ştiau mulţi, dar nu-l puteau plăti, îi spuneau să revină peste trei luni, cine ştie... În domeniul în care lucrase era printre cei mai buni, însă întreg sectorul a intrat în comă. A prins doar un curs la universitate, plătit cu ora, vreo 700 de lei pe lună. Mai aveau bani pentru 16 zile, îi împărţiseră pe rubrici, ca o numărătoare inversă înaintea morţii. Au venit şi s-au dus zilele de răgaz, apoi au venit altele şi sau scurs la fel, ca nisipul din clepsidră. Banca le-a trimis somaţie, iar cunoscuţii îi compătimeau din ce în ce mai crispaţi, ca atunci când te satu