Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat astăzi, la Şcoala de Vară de la Costineşti, că în acest moment justiţia din România se autoguvernează, în opinia sa fiind cazul să se intervină, pentru că se nu poate ca acest domeniu să rămână în afara deciziei politice. Sursa: Octavian Cocoloş
"Dacă la 1 ianuarie 2007 credeam că justiţia din România este pe drumul spre Europa, astăzi cred că nici nu vrea nici nu poate să ajungă în Europa. În România, justiţia se autoguvernează.
Prea multe drepturi pentru CSM
După un Executiv ce afecta independenţa justiţiei, din 2005 s-a trecut în extrema cealaltă", a declarat Macovei. Fostul ministru al Justiţiei a acuzat faptul că atribuţiile extinse al CSM-ul au dus la această independenţă prost înţeleasă de magistraţi. În opinia lui Macovei, nu se poate ca un astfel de domeniu să rămână în afara deciziei politice: "Cred că este cazul să se intervină. Pentru mersul justiţiei cineva trebuie să răspundă. Nu se poate ca un asemenea domeniu să rămână în afara deciziei politice pentru că atunci nu se poate face nici o schimbare. Au avut puterea, am văzut cum au gestionat-o. Ce au făcut cu puterea este o bătaie de joc faţă de justiţie şi faţă de noi ca justiţiabili".
Ea a mai spus că independenţa justiţiei este un drept al tuturor, iar cetăţenii au dreptul la o justiţie independentă, iar asta nu înseamnă că un judecător face absolut ce vrea şi nu îl controlează nimeni, aşa cum au înţeles cei din acest sistem judiciar.
CITIŢI ŞI:
Protestul magistraţilor s-a extins în toată ţara
Bucureştiul, „capitala fără justiţie”
Ziua în care justiţia le-a trântit românilor uşa-n nas
Haos în tribunale, şefii CSM în delegaţie