După acţiunile antiromâneşti de vineri de la Miercurea Ciuc, organizate de UDMR, acestea au continuat sâmbătă, la Odorheiul Secuiesc. De această dată, regizorul a fost Consiliul Naţional Secuiesc, un organism care de 5 ani de zile sare nestingherit la gâtul Constituţiei României, bineînţeles sub ochii adormiţi ai autorităţilor, şi solicită autonomia aşa zisului Ţinut Secuiesc.
De remarcat este faptul că la aceste adevărate atentate la siguranţa naţională, ordinea publică a fost asigurată de un detaşament de 20 de persoane, echipate în uniforme ce aveau însemnele Ungariei, şi care fac parte din cadrul unei unităţi paramilitare care funcţionează sub egida EMI şi care se antrenează de ani buni la Gheorgheni, în condiţiile în care Poliţia şi Jandarmeria română din Odorheiu Secuiesc aveau trimişi în zonă doar 5 reprezentanţi.
Astfel, la adunare, unde au participat aproximativ 450 de persoane, şi-au mai făcut prezenţa şi europarlamentarul, Tőkés László, preşedintele Partidului Civic Maghiar, Szász Jenő, dar şi organizaţii ale tinerilor maghiari cum ar fi: Asociaţia Tinerilor Maghiari din Transilvania (EMI), "Mişcarea celor 64 de comitate" (HVIM).
Cu această ocazie au fost adoptate declaraţia privind reforma administrativă şi alte şase hotărâri: hotărârea privind sprijinirea proiectului de lege "Statutul de Autonomie a Ţinutului Secuiesc", hotărârea privind simbolurile Ţinutului Secuiesc, hotărârea privind asocierea autorităţilor publice locale la nivelul Scaunelor, hotărârea privind instituţionalizarea Adunării Aleşilor locali din Ţinutul Secuiesc, hotărârea privind organizarea de referendumuri locale sau hotărârea privind reprezentarea aspiraţiei la autonomie a Ţinutului Secuiesc în structurile Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene.
POPA TŐKÉS LÁSZLÓ SE LEAPĂDĂ DE UDMR
În timp ce se îndrepta spre microfon pent