Reclamele la detergenţi creează traume femeilor de îndrăznesc să creadă în ele. E o religie care le sminteşte. Toate rufele ce probează calitatea produsului sunt albe. Alb pur, alb imaculat, alb perfect. Alb prelucrat în Photoshop. Simbolul curăţeniei perfecte. Maculată de cele "99 de pete". Pete de ciorbă de burtă, de pipi, de papă lapte.
Pete de tip granulat, precum fardul de ochi. Pete dificile, ca acelea de iarbă. "Pete existente în gama Ariel" sau "murdărie granulată: noroi, rugină sau cerneală chinezească". Lumea în care trăim capătă noi dimensiuni, e bântuită de mizerii, iar în antiteză cu ea reclamele la detergenţi îţi oferă pe tavă, direct în retină, varianta perfectă. Construită din carton şi din plastic.
Telenoveliste care fac jogging şi apoi se repauzează în livingul unei vile gen "visul unui poliţist de frontieră". Balcon la etaj, peluză, uşi din sticlă la intrare. Băile sunt cât garsoniera pe care poţi să ţi-o iei tu cu "Prima Casă". Înăuntru, totul e impecabil, "super-mama" are siluetă de manechin şi un calm de stareţă lângă copilul de câteva luni care-şi pune mâncarea pasată pe babeţică. Super-mama, care n-are bani să-i cumpere mai multe, spală babeţica în fiecare seară. La maşina de spălat, fireşte. Are o depresie post-partum şi refulează energia negativă, o dată cu furtunul de golire...
Altă super-mamă, alt furtun, altă peluză. Trei băieţi intră pe poartă. Sunt îmbrăcaţi în tricouri albe, ca orice copii ieşiţi la joacă. "Mama mă îmbracă în tricoul meu preferat", spune unul dintre ei, care pare de-al casei. Mama lui e maso, dacă-l trimite-n alb spre lumea plină de murdărie granulată... E şi sado, udă peluza şi, dintr-odată, se întoarce şi pune furtunul pe copii. Îi face fleaşcă cu apă rece, că doar nu şi-o iriga gazonul cu caldă...
Secvenţa mi-aduce aminte de o scenă văzută la Centrul pentru bolnavi
