Tânărul este preşedinte fondator al Clubului Rotaract din Reşiţa, reuşind să impună activitatea umanitară în oraş şi să dea sens practic noţiunii de comunitate. Profil
Nascut. 8 iunie 1981, la Reşiţa.
Studii. Master în economie.
Ocupaţie. Broker.
Familie. Necăsătorit.
Ideea înfiinţării unui club Rotaract în Reşiţa i-a fost sugerată de către un prieten foarte bun, la iniţiativa seniorilor din Rotary. Deşi o persoană pragmatică, care are o meserie cât se poate de practică şi aplicată, Alin a acceptat provocarea.
„Nu m-am mai implicat niciodată în aşa ceva şi am zis să încerc. S-a nimerit să-mi şi placă să ajut comunitatea, că despre asta era vorba. Am format un grup de iniţiativă, reuşind să întemeiem un Club Rotaract la Reşiţa, eu fiind primul preşedinte. Apoi am fost ales la un nou mandat”, povesteşte el.
„Eu îţi dau oxigenul”
Acum spune că se concentrează mai mult spre activitatea de la Rotary, unde este convins că va fi un preşedinte bun, atunci când va veni vremea. „Practic, este următorul pas pentru orice membru din Rotaract, ca după 30 de ani să accedem în Rotary”, a povestit el. Dintre toate acţiunile pe care le-a iniţiat şi le-a coordonat, spune că anul trecut a avut două foarte importante. „Anul trecut, deşi cu un buget mic, am avut o acţiune care s-a numit «Eu îţi dau oxigenul», prin care am căutat să atragem atenţia asupra importanţei copacilor în oraş”, povesteşte el. Acţiunea s-a bucurat de un real succes, mai mulţi copaci din Reşiţa fiind „bandajaţi” cu mesajul „Eu îţi dau oxigenul”. Alin speră ca acţiunea să se repete şi în acest an, iar impactul să fie la fel de mare. Un alt mare eveniment a fost Street Ball Challenge, un concurs de baschet care a durat două zile. „Deşi a fost organizat doar pentru Reşiţa, a avut impact pentru întreg districtul. Rotary este împărţit p