Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIMONA CHIŢAN: Despre „Celălalt”

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 6 septembrie 2009 ·

Drumul spre tine trece prin celălalt, te deschizi pentru a face loc celuilalt în tine.

Gala Tânărului Actor Hop, care a început joi la Mangalia, este o oglindă la malul mării, în care, dacă te priveşti bine, te cunoşti mai bine. Pentru tinerii absolvenţi de teatru, această oglindă poate să le prevestească viitorul, aşa cum spunea Cornel Todea, directorul acestei gale, organizate de Uniter.

În dimineţile festivalului, care se încheie astăzi, se desfăşoară, prin tradiţie, un atelier susţinut de coregraful Florin Fieroiu. Tinerii actori se adună într-o sală de balet şi se descoperă unul pe celălalt şi, mai ales, se descoperă pe ei înşişi, prin mişcări în care sunt, pe rând, „generatori” de energie şi actanţi care preiau mişcările partenerului.

Prin dans, pe o muzică liniştitoare, pe întuneric sau pe lumină, se produce, printr-o simbioză, un transfer de energie vizibilă, „palpabilă” aproape. Florin Fieroiu îi învaţă pe tinerii actori să uite de ei înşişi, să ţină cont de mişcările şi de „suflul” celui de alături, până a deveni celălalt. Nu mai contează dacă eşti băiat sau fată, mişcările în cuplu sau de unul singur ating culorile unei palete largi de expresie, printr-un drum greu, de la improvizaţie la compoziţie.

Fieroiu le-a explicat tinerilor cum trebuie folosită toată energia care vine de la celălalt, de la cea superficială la cea violentă, de la cea agresivă la cea tandră sau sexuală, până a ajunge la un moment dat într-un punct în care uiţi tot ce ţi se întâmplă. Corpul devine un simplu mijloc de reflectare a ceea ce simţi, după umbra lăsată de celălalt, aflat acum la distanţă, după atingerea sau „intruziunea” celuilalt în tine. Metaforic, este un drum de deschidere greu: de la egoism la altruism, de la renunţare la acceptare şi la dăruire, în această metamorfoză de a face loc celuilalt în tine.

Cel m

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Istvan Kovacs arbitrează finala Ligii Campionilor!

Ziua Constanta acum 5 ore
Succes important pentru arbitrajul românesc! UEFA a anunțat brigada de arbitri pentru finala UCL dintre PSG și Inter din care fac parte patru români. Meciul se joacă sâmbătă, 31 mai, de la ora 22:00, pe Allianz Arena (München). Istvan Kovacs se va a

Călin Georgescu a rupt tăcerea cu doar câteva zile înainte de turul 2: Pentru că provin într-un sistem bolnav de putere și de control

NapocaNews acum 3 ore
”Hristos a înviat! Dragii mei, tăcerea, așa cum știți, este plină de cuvinte care mocnesc în suflet și în gânduri. Dar tăcerea este uneori necesară. Așa că am tăcut. Am tăcut pentru că am vrut să ascult și pentru că, mai presus de orice, am vrut să

Nicuşor Dan: Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Cât de mult ele vor putea să crească asta e o discuţie la care nu vreau să mă angajez în momentul de faţă / El şi-a prezentat diploma de bacalaureat - FOTO/ VIDEO

News.ro acum 6 ore
Candidatul independent din turul doi al alegerilor prezidenţiale Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă, dar cât de mult acestea ar putea creşte este o discuţie la care nu doreşte să se angajeze

Trump, nou atac virulent la adresa Uniunii Europene: Este „mai rea” decât China

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Uniunea Europeană este „mai rea decât China”, la doar câteva ore după ce Washingtonul și Beijingul au convenit să reducă tarifele punitive și să detensioneze războiul comercial, notează Politico.

Cristina Neagu a fost DECORATĂ cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler:”Sunt mândră, onorată şi recunoscătoare”

Gandul acum 9 ore
Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler. Ilie Bolojan a afirmat că sportiva este „un fenomen al handbalului românesc și mondial”. „Sărbătorim un fenomen al ha

Răspunsul lui George Simion pentru Ilie Bolojan care a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 12 ore
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a reacționat, luni, la declarațiile făcute de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la opțiunea sa de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai. „Un președinte de Consili

Incendiu la casa premierului britanic Keir Starmer din nordul Londrei

HotNews acum 3 ore
Poliția britanică a anunțat că investighează un incendiu care a izbucnit la primele ore ale dimineții de luni la o locuință din nordul Londrei aparținând premierului britanic Keir Starmer, incident în care nicio persoană nu a fost rănită, scriu Reut

O pană masivă de curent paralizează metroul londonez

News.ro acum 6 ore
O pană masivă de curent s-a produs luni după-amiază şi a paralizat o parte a reţelei de transportul subteran din Londra, potrivit Transport for London (TfL), operatorul de transport local. Pana de curent a lovit sud-vestul Londrei în jurul orei loca

Marius Tucă Show începe marți, 13 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Percheziții DNA la Primăria Sinaia după ce primarul a încălcat condițiile controlului judiciar

HotNews acum 6 ore
Procurorii DNA București au descins la sediul Primăriei Sinaia, în dosarul în care primarul Vlad Oprea este cercetat pentru luare de mită, transmite News.ro. Perchezițiile au fost făcute în biroul viceprimarului și secretarei acestuia, conform surse

Vremea

București
acum

mar.

8°/18°
mie.

9°/19°
joi

9°/23°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

5°/17°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
vin.

6°/8°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

9°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/14°
mie.

4°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/22°
vin.

7°/16°