918 coşuri de gunoi sunt amplaste pe străzile fostei Capitale Culturale Europene, pentru a fi folosite de cei 155.000 de locuitori. Sursa: Bogdan Brylynski
Zona centrală a oraşului este împânzită cu coşuri de gunoi. Noi, frumoase, aspectuoase, perfect potrivite în peisaj. La câţiva paşi de centru, însă, începe coşmarul celor care au în mână o hârtie, o sticlă de jumate sau un muc de ţigară.
Pe malurile Cibinului, din apropierea pieţei omonime, sibienii continuă să deşerte resturile menajere. O fac şi din comoditate, dar şi pentru că poţi număra coşurile pe degetele de la o mână.
Se pregăteşte o achiziţie
Deşi fac parte din zona centrală, cel puţin în agendele agenţilor imobiliari, cartierele din imediata apropiere a kilometrului 0 suferă de lipsa coşurilor de gunoi. Cel mai recent exemplu, strada Nicolae Iorga, ultima mare stradă asfaltată de primărie. Deşi carosabilul arată impecabil, iar trotuarele sunt nou-nouţe, constructorul nu a montat nici măcar un recipient pentru gunoi.
Conştientă de lipsa acestor containere, municipalitatea va organiza în următoarea perioadă o procedură pentru achiziţionarea unui nou lot. „Municipalitatea va organiza o procedură pentru achiziţia a 300 de noi coşuri de gunoi care vor fi folosite pentru a suplimenta numărul de coşuri existent şi care vor fi montate şi pe străzile reabilitate recent”, a transmis biroul de presă al Primăriei Sibiu.