După trei luni de pauză, muncitorii urcă din nou pe schele pentru că până în anul 2015, singura mănăstire ortodoxă din Baia Mare trebuie terminată.
Din această dimineaţă, reîncep lucrările la Catedrala Episcopală Ortodoxă „Sfânta Treime”, din Baia Mare. Demarate în anul 1990 prin punerea pietrei de temelie, lucrarările au fost întrerupte de mai multe ori din cauza lipsei banilor. „Până în prezent s-au cheltuit aproximativ 6.000.000 de lei, dar este greu de estimat costul final al lucrărilor”, a declarat arhidiaconul Nifon Motogna, responsabil cu lucrările, din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.
Construcţie în etape
Ideea de a realiza o astfel de lucrare s-a născut imediat după 1989. În vara anului 1990, s-a întocmit un studiu pentru amplasarea edificiului şi a fost aprobat conform legislaţiei de la acea dată. Concursul pentru proiectarea catedralei a fost câştigat de o echipă de specialişti, condusă de arhitectul Gheorghe Hereş din Iaşi. Piatra de temelie a fost pusă de către P.S. Justinian Chira, Episcopul ortodox al Maramureşului şi Sătmarului. În primă fază, lucrările la acest lăcaş de cult s-au desfăşurat între 1990 şi 1992, apoi activitatea pe şantier a fost întreruptă, din cauza lipsei fondurilor până în anul 1999, când lucrările au reînceput. Responsabilitatea construcţiei a fost asumată de către P.S. Iustin Sigheteanul, episcop vicar al Maramureşului şi Sătmarului. Cu banii obţinuţi de la stat şi de la autorităţile locale, lucrările au continuat fără întrerupere până anul acesta în luna mai. „În fiecare an, s-au cheltuit în jur de zece miliarde lei vechi. La repornirea lucrărilor, proiectul catedralei a fost regândit, astfel încât să răspundă mai bine cerinţelor, în conformitate cu tradiţia bisericilor ortodoxe”, a arătat arhidiaconul Nifon Motogna.
Edificiu monumental
Cat