De când a fost uns în fruntea Executivului, marea grijă a dlui Emil Boc a fost în mod constant să paseze răspunderea. Pe rând, de neputinţele Domniei Sale s-au făcut responsabili: criza, aparatul birocratic de stat, reformele neisprăvite de guvernările anterioare, gripările repetate ale coaliţiei, FMI, indisciplina miniştrilor care plecau în concediu fără voie şi lipsa de loialitate a miniştrilor care nu plecau, complotul agenţiilor de rating, miopia analiştilor, răutatea p
De când a fost uns în fruntea Executivului, marea grijă a dlui Emil Boc a fost în mod constant să paseze răspunderea. Pe rând, de neputinţele Domniei Sale s-au făcut responsabili: criza, aparatul birocratic de stat, reformele neisprăvite de guvernările anterioare, gripările repetate ale coaliţiei, FMI, indisciplina miniştrilor care plecau în concediu fără voie şi lipsa de loialitate a miniştrilor care nu plecau, complotul agenţiilor de rating, miopia analiştilor, răutatea presei, ghinionul, fantoma guvernării trecute, pisălogeala patronatelor, îndărătnicia sindicatelor etc. Vezi bine, omul are mâinile legate. 24/7. Greuceanu să fi fost, n-avea cum răzbi. De ce s-o mai canoni atunci dl Boc şi, mai ales, de ce ne-o canoni atât pe toţi? Nu era mai simplu şi raţional să ia primul avion şi lase locul altuia mai vrednic? Era, cum nu, doar că răspunderea de prim-ministru creează dependenţă. Stă scris în orice tratat de psihologie administrativă că subiectul ajunge în scurt timp să se creadă indispensabil, bântuit de întrebarea obsesivă: ce-o să se facă, Doamne, ţara asta fără mine?! Aşa încât, dacă nu poate să presteze o guvernare decentă, să livreze un program anticriză, să ajute mediul de afaceri şi, în general, să facă şi să aplice politici, atunci măcar iluzii să ne dea, surogate gen Prima Casă ş.a., să încurce antreprenorii şi să promită prostimii tot ce şi-ar putea dori şi ceva pe de
