Societatea românească are nevoie acum de un cod motivaţional. Pentru că, în bătălia pentru ieşirea din criză, succesul nu poate fi asigurat fără valori în care oamenii să creadă. Şi care să le motiveze spiritul de iniţiativă, nevoia de ordine şi de muncă performantă. Mai mult chiar: să-şi dorească să devină competitivi.

Nouă, românilor, în anii tranziţiei către economia de piaţă, trezirea din vis ne-a luat ceva timp şi am văzut cât a fost de dureroasă. O vreme, după trecerea graniţei de sistem din anii '80 în anii '90, mulţi au crezut că într-un an sau chiar mai puţin totul se va schimba în România. Şi că vom ieşi repede din criză, că se vor pune bazele statului de drept şi ale statului bunăstării. Entuziasmul a cuprins şi autorităţile statului, dar el s-a dovedit a nu fi fost tocmai un bun sfetnic. Euforia i-a moleşit pe mulţi. Până şi fanaticii muncii - creaţie a vechiului regim, oameni obişnuiţi să dea mult şi să primească puţin - au început să stingă motoarele. În noile condiţii, determinate de li­beralizarea gândirii, ei au reuşit să înţeleagă în bună măsură cât de mult au fost înşelaţi în trecut, dar n-au înţeles cât de mult depind de ei prezentul şi viitorul.

Sociologii au încercat în multe rânduri să numere mo­tivele rămânerii în urmă a ţării noastre: limite culturale şi tehnologice, prejudecăţi sociale, politici economice neadecvate. Plus decalajele. Astăzi, în Europa şi în lume, nu mai speră nimeni că astfel de limite mai pot fi de­pă­şite fără strategii globale. Ar fi o gravă eroare să gândim că România ar putea să facă faţă valului crizei globale, ce a venit implacabil peste noi, prelungind starea de aşteptare. Mai ales că nu avem vreo alternativă optimă.

E drept că "schemele globalizării" au nenumărate constante şi prea puţine variabile. Mulţi intelectuali, cu deosebire, reproşează că modelele despre care discutăm acum intens,