Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: PORTRET / George Roca îşi reprezintă ţara cu mândrie

Publicat in Adevarul, luni 7 septembrie 2009 ·

Roca adună românii şi promovează cultura românească prin reviste clasice şi online, pe orice meridian ajunge, dar revine mereu la Oradea. George Roca iubeşte tot ce este legat de cultură din tinereţe. După ce a absolvit Facultatea de Filologie, a lucrat la Teatrul de Păpuşi, apoi la un teatru din Ploieşti. La jumătatea anilor ’70, a început să lucreze în Ministerul Turismului.

Nefiind membru de partid, a fost sărit la promovări. Şi-a pierdut locul de muncă, în 1980, împreună cu ceilalţi colegi, care aveau acest handicap. „Iubeam România, dar am fost atât de supărat, încât am emigrat, mai întâi în New York, iar apoi în Australia”, a povestit el.

S-a ciocnit de capitalism

Întâlnirea cu capitalismul a fost dură. Doi ani a lucrat în New York, mai întâi ca ajutor de picolo. După un timp a ajuns managerul unui magazin. Când a avut mai mulţi bani, a început să frecventeze teatrele de pe Broadway. L-a cunoscut pe John Lennon acolo. Acesta a fost împuşcat chiar în apropierea magazinului la care lucra.

Australia, o nouă viaţă

Roca a plecat din ţară cu viză de rezidenţă în Australia. După doi ani de New York, a fost obligat să plece. „După două luni şi jumătate, am vrut să revin în România. Nu m-au lăsat să intru în ţară”, povesteşte el. A stat 50 de zile în Ungaria, sperând că va fi lăsat să-şi vadă tatăl care era pe moarte. Nu a reuşit. S-a întors în Australia şi a început să iubească noua casă. În 1984 a avut dreptul să reintre prima dată în ţară. Atunci a şi hotărât să se însoare cu o orădeancă. În 1989 li s-a născut băiatul. „Am făcut acolo o mică Românie. Acasă la noi se vorbeşte doar româneşte”, a mai spus Roca.

Carieră peste mări

Filolog ca formaţie, George Roca a făcut o nouă specializare în Sydney. A ales marketingul, iar acum lucrează în domeniul graficii digitale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan a ales un nou consilier prezidenţial. Cine este Bogdan Mazuru

Mediafax acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat joi, trei decrete, anunţă Adrministraţia Prezidenţială. Este vorba despre rechemarea lui Bogdan Mazuru din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Confederaţia E

Angajaţii MAI vor fi plătiţi la nivelul din noiembrie 2024 pentru munca prestată în weekend şi sărbători legale. Ordonanţa propusă de minister a fost aprobată joi de Guvern

News.ro acum o ora
Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi plătiţi la nivelul din noiembrie 2024 pentru munca prestată în weekend, de sărbători legale şi ore suplimentare. Ordonanţa propusă de minister a fost aprobată, joi, de Guvern şi se aplică în caz

Premierul Ciolacu spune că nu intenţionează să demisioneze din funcţie: Este un circ total să îmi dau demisia. Nu voi face asta!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că nu intenţionează să demisioneze din funcţie. ”Este un circ total să îmi dau demisia. Nu voi face asta”, a precizat el. ”Este un circ total să îmi dau demisia. Nu voi face asta”, a declarat premierul Ciola

Atac într-un centru comercial din Cehia. Două femei au fost înjunghiate mortal VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent în vârstă de 16 ani a ucis joi, 20 februarie, două femei într-un atac cu cuţitul în Cehia, anunţă poliţia, care precizează că motivul atacului este neclar în acest stadiu, relatează AFP. Suspectul, de naționalitate cehă, a fost arestat

O bucată de tavan a căzut într-un salon al Spitalului Judeţean din Focşani. Ministerul Sănătății: „În momentul de față, secția nu este aglomerată”

HotNews acum o ora
O bucată din tencuiala de pe tavanul unui salon al Secţiei de boli infecţioase de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani s-a desprins. La momentul incidentului, în secție se aflau o mamă și copilul ei, care nu au fost răniți, scrie News.ro. Man

Ciolacu, despre negocierile privind Ucraina: Importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina. Şi se poate ajunge la pace doar cu ajutorul SUA

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, referindu-se la negocierile de pace privind Ucraina că importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina

Suspecții vizați de perchezițiile DIICOT de la Penitenciarul Poarta Albă, aduși la Tribunalul Constanța! (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma perchezițiilor efectuate ieri, 19.02.2025, de către DIICOT la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, șase suspecți au fost aduși astăzi, în fața magistraților Tribunalului Constanța, cu propunere legală. Oficial de la Penitenciar

Ciolacu promite reduceri record de cheltuieli la Guvern: Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții din subordine

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că va demara „cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcționare din istoria Guvernului”. „Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții aflate în subordine și coor

România, pe primul loc în UE la creşterea comerțului online în ultimul deceniu

Wall-Street.ro acum o ora
Achiziţiile online în Uniunea Europeană au continuat să crească în 2024, cele mai frecvente bunuri achiziţionate online fiind hainele (inclusiv articolele sportive), încălţămintea şi accesoriile, arată datele publicate de Eurostat. Potrivit acestor

Călin Georgescu apare într-un videoclip cu un simpatizant trimis în judecată pentru propagandă legionară și antisemitism: „Vom avea o țară a noastră, a celor care înțelegem ce a însemnat jertfa strămoșilor”

HotNews acum 43 minute
Fostul candidat la alegerile prezidențiale apare într-un videoclip alături de Marian Motocu, un simpatizant al acestuia, care joi a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară, antisemitism și xenofobie pe Facebook, conform G4Media, care cit

Vremea

București
acum

joi

-11°/3°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-4°/-0°
Iasi
acum

joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-1°
joi

-3°/0°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

joi

-6°/2°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

joi

-4°/2°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°