Începând cu acest an şcolar, elevii din România ar putea beneficia de un program prelungit de maximum opt ore, de tipul "after school", în care vor putea învăţa, se vor recrea şi vor face sport. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
1 /.
"Şcoala după şcoală" se numeşte proiectul propus în cadrul Legii educaţiei şi va fi realizabil în parteneriat cu reprezentanţii părinţilor. Potrivit proiectului, programele de acest tip pot fi finanţate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, printr-un program naţional, care va stabili şi metodologia prin care unităţile de învăţământ şi autorităţile locale asigură condiţiile necesare pentru servirea mesei, activităţi recreative şi de învăţare, inclusiv normarea personalului implicat.
Programele tip „Şcoală după şcoală” sau părţi ale acestora se pot realiza pe bază de taxe, conform deciziei consiliului de administraţie şi a comitetelor reprezentative ale părinţilor.
Aceste tip de program prelungit este deja implementat cu succes în unităţile şcolare private, unde elevii beneficiază, pe lângă activităţi recreative şi program pentru studiu sau efectuarea temelor, de numeroase alte activităţi opţionale, cum ar fi lecţiile de pian, de teatru sau arte plastice.
Deşi propunerea este una salutară, ea va fi greu de implementat în şcolile unde spaţiul este insuficient desfăsurării unor activităţi prelungite sau dotările sunt precare.
Consideraţi că programul "Şcoala după şcoală" este necesar?