EXCLUSIV. Astronautul povesteşte pentru prima dată publicului român, prin intermediul EVZ, despre experienţa din spaţiu şi despre „impactul” de la întoarcerea pe Terra.

1 /.

Edwin Eugene Aldrin Jr., cunoscut mai degrabă sub porecla „Buzz”, are acum 79 de ani. Prin receptorul telefonului se aude cum loveşte repetat cu o linguriţă într-o ceaşcă, probabil, cu cafea. „E cald în L.A.”, spune bătrânul erou al spaţiului. La un moment dat roagă câţiva comeseni mai zgomotoşi să facă linişte. Astronautul Buzz Aldrin dă un interviu.

Unul dintre zecile pe care le-a dat cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la aselenizare. Vorbeşte clar, cu pauze lungi între cuvinte, probabil pentru a nu fi înţeles greşit a mia oară de cei care refuză şi azi să creadă că a făcut ceva extraordinar. Se poate spune că, pe 20 iulie 1969, într-o lume scufundată în Războiul Rece, Buzz Aldrin nu se ocupa cu activităţi lumeşti. Se plimba pe Lună, în văzul întregii omeniri, urmându-l pe comandantul misiunii Apollo XI, Neil Armstrong, cel care avea să ros tească cuvintele rămase în istorie: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.

Celebritatea ce a urmat aselenizării la care au participat cei doi astronauţi americani l-a târât pe Aldrin în depresie şi alcoolism. Nu din cauză că nu a fost el „cel ales” de NASA să fie „primul om care a păşit pe Lună”, zice el, şi nici nu a fost vorba de vreo supărare cauzată de teoriile conspiraţioniste care susţin că aselenizarea nu a avut loc. Ci, spune el, pentru că, pur şi simplu, nu a mai putut comunica după ce s-a retras din activitatea de astronaut şi de pilot militar.

Devenit „Cel de-al doilea om care a păşit vreodată pe Lună”, bătrânul erou al spaţiului pozează acum în ambasadorul viitorului, dar nu omite să-şi creioneze trecutul înţesat de glorie, dar şi de alcoolism, într-un interviu în premieră î