Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sprijin european pentru magistraţii români

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 7 septembrie 2009 ·

Asociaţia Magistraţilor Europeni pentru Democraţie şi Libertate (MEDEL) sprijină acţiunile întreprinse de judecătorii din România, considerând că administrarea justiţiei a ajuns într-un punct de răscruce în România, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România. "Biroul asociaţiei Magistraţi Europeni pentru Democraţie şi Libertate - Magistrats Européens pour la Démocratie et les Libertés” (MEDEL) îşi declară suportul şi solidaritatea faţă de acţiunile întreprinse de judecătorii din România.

În condiţiile în care, din 1 septembrie 2009, toţi judecătorii au aderat la acest protest îndreptat împotriva acţiunilor prin care Guvernul intenţionează să limiteze independenţa puterii judecătoreşti, administrarea justiţiei a ajuns într-un punct de răscruce în România", se arată în scrisoarea de sprijin a MEDEL.

"Recunoaşterea independenţei şi autorităţii judecătorilor, precum şi funcţionarea justiţiei ca sistem este o sarcină ce revine Guvernului şi Parlamentului, ca o datorie faţă de proprii cetăţeni şi răspunde obligaţiilor asumate faţă de Uniunea Europeană, definită ca o zonă de libertate şi securitate pentru fiecare. În condiţiile în care justiţia este înfăptuită de toţi judecătorii, indiferent de nivelul instanţei la care aceştia îşi desfăşoară activitatea, nivelul veniturilor judecătorilor de la oricare dintre instanţe trebuie să fie comparabil cu cel al colegilor de la instanţa supremă – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", precizează MEDEL. Europa cu ochii pe Guvern

"MEDEL va urmări în continuare desfăşurarea evenimentelor, manifestându-şi speranţa că Guvernul României va înţelege să asigure toate condiţiile prevăzute de Recomandarea nr. 94 (12) a Comitetului Miniştrilor.

MEDEL are statut de observator pe lângă Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni şi va supune atenţiei Consil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°