Tot mai mult se discută pe la colţurile politicii despre o remaniere. Schimbări s-au mai făcut – cu recordul de la Interne şi cu cea de la Sport – dar o remaniere în adevăratul înţeles al cuvântului, nu. Dealtfel, într-un guvern de coaliţie este şi greu de ajuns la consens pe această temă. Fiecare schimbare din echipa proprie ar trebui să aibe un echivalent în cealaltă. Altminteri, oricare dintre partide s-ar putea considera în dezavantaj faţă de înţelegerile iniţiale.

Democraţii (nu le mai zic şi „liberali”, pentru că mi se pare inutil: cu ajutorul celor câţiva dezertori din PNL, partidul lui Băsescu nu a devenit cu nimic şi liberal) se pare că au discutat şi au convenit asupra a trei portofolii. Primul pe listă, cu voia dv, este tăietorul de panglici de la Cultură, Paleologu. Nimerit în politică pe seama lui taică-său, junele biciclist nu are nici un fel de talent pentru ce i s-a dat să facă. A fost un ambasador submediocru şi este un ministru nebăgat în seamă. Schimbarea mi se pare perfect justificată şi cred că s-a pierdut deja prea mult timp cu acest experiment ratat care-l afectează inclusiv pe dl Paleologu, nevoit să se ocupe de alte lucruri decât cele la care, probabil, se pricepe.

Al doilea nume este cel al dlui Sandu, de la Comunicaţii. Primul handicap al ministrului este de a fi intrat în cărţi pe „filiera Stolojan” şi de a nu prea avea alţi susţinători în high-life-ul democrat. Al doilea este de a fi primit un minister cu multe probleme şi puţini bani (întârzierile din derularea fondurilor structurale sunt demne de Cartea Recordurilor). Iar al treilea stă chiar în low-profile-ul său personal: ministrul nu este un iubitor de reflectoare şi de presă şi ezită să se dea în stambă de dragul publicităţii. Ceea ce în actualul context reprezintă un handicap.

Despre dl Stănişoară, ce să mai spun: omul este serios şi corect. D