De fiecare dată când merg în Occident, mă surprind imediat deosebirile faţă de realităţile lăsate acasă. După două decenii de la prăbuşirea comunismului, România, asemenea celorlalte ţări din Est, are cam tot ce se găseşte în Vest: de la alegeri libere până la gumă de mestecat. Nu se mai pune problema, ca altădată, să te întorci acasă cu un sac de cafea, pe care să-l dai cadou familiei şi amicilor cu un aer triumfător. Şi cu toate acestea, ajuns în Occident, îţi dai seama că României îi lipseşte ceva. Ceva ce Occidentul are din belşug: o maşinărie a vieţii bine pusă la punct. E drept, dai şi în Vest peste lucruri care-ţi amintesc de realităţile de acasă: locuri mizere, inşi lălâi, situaţii de brambureală. Recent, televiziunile franţuzeşti au făcut mare caz de cartea scrisă de o japoneză după întoarcerea de la Paris. Autoarea se plângea de curăţenia îndoielnică a toaletelor publice în care intrase şi se mira că toţi ospătarii francezi vorbesc engleza. Numai că aceste lucruri sunt lipsite de semnificaţie în lumea din Vest. Domină aici curăţenia, ordinea, dar mai ales siguranţa vieţii, împinsă până la monotonie.
Aşa cum procedez de fiecare dată când călătoresc în Occident, ajuns anul acesta în Bretania, m-am înscris în excursii organizate în şi în afara lui Saint Malo, faimosul oraş fortăreaţă al Franţei. Alţi români preferă în astfel de cazuri excursia pe cont propriu. Închiriază maşini sau vin cu maşina lor. Eu prefer însă excursia în grup organizat. Timp de o zi n-am nicio grijă. Se ocupă de viaţa mea Dictatorul absolut care e ghidul unei excursii în grup organizat. Zice ghidul să coborâm din autocar şi să ne tragem în poză timp de cinci minute? Ne dăm jos cu toţii, chiar şi cei care n-au aparat foto la ei, şi, după cinci minute, suntem cu toţii în autocar, la locurile noastre, înghiţind fără să protestăm glumele ieftine ale ghidului.
În t