Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Dolj prevesteşte mişcări de protest. Rada a declarat la şedinţa de astăzi cu directorii şcolilor şi conducerea inspectoratului că nu va fi grevă generală. Preşedintele FSLI Dolj le-a recomandat directorilor unităţilor de învăţământ din judeţ să nu îşi planifice festivităţi de deschidere a noului an, pentru că este un început trist. „Federaţia va stabili miercuri un program al acţiunilor de protest. Aşa nu se mai poate. Toată lumea este în ceaţă în ce priveşte Legea salarizării. S-a discutat ca prin 2015 să primim majorări salariale. Alte categorii bugetare rămân cu acele salarii nesimţite“, a declarat Constantin Rada. Acesta le-a mai spus directorilor, aflaţi în şedinţă cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, că se va intra cu copiii în clase şi nu va fi grevă generală. De asemenea, a precizat că deocamdată nu s-a luat nicun spor de la nimeni şi le-a recomandat să deconteze în continuare naveta. „Nu riscăm să nu vină oamenii la şcoală şi să ajungem să facem învăţământ cu necalificaţi“, a mai spus Rada.
Problemele şcolilor, urgent trecute în raport
Inspectorul şcolar general, Lelioara Nicola le-a cerut directorilor, în şedinţă, să trimită rapoartele cu starea şcolilor, azi – mâine, cel târziu. În plus, managerii trebuie să se pună la punct cu necesarul de manuale şi să vină să le ridice pe cele care au ajuns deja la inspectorat. „Ştiu că nu sunt toate, dar nu au venit să şi le ia nici cei care au făcut comenzi“, a menţionat Nicola, care vrea şi o situaţie clară a rechizitelor. Directorii şcolilor unde nu există paznici, iar fără nu se poate, au fost anunţaţi că s-au achiziţionat camere de luat vederi. O altă listă solicitată acestora de către inspectorat este cea cu şcolile care nu au realizat numărul de clase sau care solicit o altă clasă.
Directorii vor trece şi la