Cei şase români care au murit, vineri, într-un accident rutier în Spania, erau din comuna bihoreană Tămaşda, la fel şi cei trei supravieţuitori ai accidentului, şi urmau să lucreze pentru fermieri spanioli la cules de struguri şi măsline
Viceprimarul comunei Tămaşda, Dan Chirla, a declarat, ieri, pentru Mediafax, că victimele, cu vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani, au plecat să lucreze pe o perioadă determinată pentru câţiva fermieri spanioli, la cules de struguri şi măsline, toţi dorind să achite cu banii strânşi ratele bancare pe care le aveau.
Au lăsat în urmă 14 orfani
"Unii dintre ei aveau o situaţie financiară destul de precară, iar în urma lor au rămas 14 copii orfani. În prima şedinţă de Consiliu Local vom căuta o soluţie pentru a le ajuta familiile", a spus viceprimarul.
Printre victime s-a aflat şi şoferul microbuzului, Viorel Bancs, un tânăr de 29 de ani, care oprise pe drum maşina.
"Am înţeles că a oprit maşina pentru că s-a încălzit apa. A oprit pe banda de urgenţă. Nici n-a apucat să pună avariile când TIR-ul a dat peste ei", a declarat tatăl acestuia.
Bărbatul susţine că toate cheltuielile pentru repatrierea celor şase morţi, evaluate la circa 40.000 de euro, vor fi suportate de patronii spanioli pentru care urmau să lucreze victimele şi unde mai sunt angajaţi doi dintre băieţii săi.
Exemplu de hărnicie
"Lucrează de mai bine de cinci ani pentru ei. Copiii mei sunt foarte bine văzuţi de spanioli, un exemplu pentru ceilalţi muncitori, deoarece sunt foarte harnici”, a declarat Bancs.
Potrivit localnicilor, corpurile celor şase bihoreni morţi în accident – Viorel Bancs (29 de ani), Ioan Luncan (40 de ani), Sorin Buzaş (30 de ani), Ioan Buzaş (30 de ani), Maria Raţ (25 de ani) şi Miliam Bălaj (19 ani) - vor ajunge acasă săptămâna aceasta. @N_