Într-o lume tulbure şi parcă tot mai tulburată Liceul Laurian, străzile din Botoşani însele au cunoscut un domn de o nobilă discreţie şi intelectualitate, profesorul de istorie Aurel Dorcu. Vocaţia de profesor este una rară iar amabilul până la devoţiune Aurel Dorcu i-a fost un superb model. Nu cred să existe cineva care să-l fi cunoscut şi să-l fi auzit pe profesor, la ore, prin galeriile de artă sau pur şi simplu undeva pe stradă, vorbind despre Vivaldi, Albinoni, Bach, mai ales Bach şi Luchian, altfel decât in soto voce, dar cu câtă candoare… A fost în primul rând mai mult decât un profesor de istorie, a fost un profesor special de istoria artei, de pasiune pentru artă. A fost fascinat de Stejarul zugrăvit în culorile toamnei într-un luminiş de pădure, un stejar singuratic şi de „Anemonele” lui Luchian. „Eu simt că locurile astea mă iubesc”, a spus Luchian spre sfârşitul vieţii. Domnule profesor, locurile astea, Laurianul cu generaţiile ultimilor decenii, vă iubesc.

In numele absolvenţilor CN A.T. Laurian , Dumitru Agachi

Stimaţi prieteni, Noaptea trecută s-a stins din viaţă, la 82 de ani, după o perioadă în care nu s-a simţit prea bine, petrecută în cadrul strâmt al apartamentului, profesorul Laurianului AUREL DORCU. N-am trecut în text expresia fost profesor al Laurianului întrucât mulţi dintre noi l-au cunoscut, l-au respectat şi l-au simţit aproape chiar dacă prezenţa sa la întâlnirile promoţiilor sau la tradiţionala întâlnire a foştilor şi actualilor profesori şi elevi din cadrul Zilelor Liceului, era una discretă.

Cu gesturi parcă măsurate, cu vorbele sale blânde, încărcate de înţelepciunea bătrâneţii, cu bucuria care i se citea în ochi atunci când prezenta muzica clasică sau culori pastelate din tablouri, profesorul Dorcu a fost o prezenţă activă în comunitatea profesorilor noştri, a profesorilor de istorie şi a încercat să aduc