Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bebelusii plang din cauza mamelor care se asteapta la acest lucru

Publicat in Ziare.com, luni 7 septembrie 2009 ·

Gravidele care se asteapta ca bebelusul lor sa le cauzeze nopti nedormite, dupa nastere, au mari sanse sa aiba parte chiar de asa ceva.

Potrivit unor studii, nou-nascutii ale caror mame s-au temut, inainte de a le da nastere, ca nu vor putea dormi din cauza lor, se trezesc de multe ori pe noapte, decat bebelusii ale caror mame cred, in timpul sarcinii, ca acestia vor invata repede sa doarma singuri, relateaza The Independent.

De asemenea, potrivit studiului, aparut in publicatia Child Development, cu cat o mama incearca sa-si adoarma copilul, cu atat mai prost este somnul acestuia din urma.

"Cu cat parintii se implica mai mult in adormirea copilului, cu atat mai des acestia se vor trezi noaptea, pana la varsta de 12 luni", au spus Liat Tikotzky si Avi Sadeh, care au efectuat studiul pe 85 de mame.

In schimb, femeile care s-au gandit ca este important sa limiteze implicarea pe timpul noptii si sa foloseasca mai putine "tehnici" de adormire au avut bebelusi care dormeau mai bine.

Lipsa somnului este unul dintre principalele motive pentru depresiile post-natale, iar noptile nedormite pot continua si dupa primul an de viata al copilului.

Potrivit studiilor, parintii pot avea un deficit de somn echivalent a doua luni de zile, in primele 12 luni de la nasterea copilului, rezultand in presiune atat asupra cuplului, cat si asupra relatiei cu bebelusul.

Gravidele care se asteapta ca bebelusul lor sa le cauzeze nopti nedormite, dupa nastere, au mari sanse sa aiba parte chiar de asa ceva.

Potrivit unor studii, nou-nascutii ale caror mame s-au temut, inainte de a le da nastere, ca nu vor putea dormi din cauza lor, se trezesc de multe ori pe noapte, decat bebelusii ale caror mame cred, in timpul sarcinii, ca acestia vor invata repede sa doarma singuri, relateaza The Independent.

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum o ora
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Rapperul iranian Toomaj Salehi a scăpat de condamnarea la moarte. Curtea Supremă a anulat sentința

Ziare.com acum 35 minute
Curtea Supremă iraniană a anulat condamnarea la moarte pronunţată împotriva rapperului Toomaj Salehi, pentru acuzaţii legate de protestele din 2022-2023, a anunţat, sâmbătă, avocatul acestuia pe X, relatează Reuters. Nu a fost făcut niciun anunţ ofi

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 3 ore
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 4 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, condamnaţi la închisoare în Elveţia pentru exploatarea angajaţilor casnici

News.ro acum o ora
Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, au primit pedepse cu închisoarea în Elveţia, pentru exploatarea personalului adus din India pentru a lucra la vila lor din Geneva, transmite BBC. Prakash şi Kamal Hinduja, precum

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 7 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 6 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/31°