Fundamentalismul fanatic şi organizaţiile jihadiste musulmane şi-au pierdut popularitatea în majoritatea statelor islamice.

Protagoniştii islamici ai Războiului Sfânt („jihad“) împotriva „necredincioşilor“ occidentali, consideraţi a fi agresivi, lacomi şi haini, pretind că musulmanii trebuie să se apere utilizând orice metode, inclusiv violenţa extremă împotriva civililor, ca să-şi realizeze obiectivele de a elimina influenţa neislamic㠄străină“, de a îndepărta de la putere tiranii cu tendinţe seculare, înlocuindu-i cu lideri fundamentalişti în ţările predominant musulmane şi de a impune draconic legea islamică („sharia“) în noua comunitate a statelor respective („umma“). Justificarea ideologică pentru participarea la jihad este că lumea musulmană, subdezvoltată, lipsită de perspective şi jefuită de străini, este victima politicii agresive antiislamice a occidentalilor.

În ultimii opt ani, Administraţia de la Washington a exagerat pericolul teroriştilor islamici globali, a declarat oficial un „război antiterorist“ şi a impus limite asupra libertăţilor civile ale cetăţenilor proprii. Militarii americani au invadat două ţări musulmane, i-au alungat pe guvernanţii respectivi şi au impus noi lideri „acceptabili“. Invazia neprovocată şi ocupaţia militară a coaliţiei occidentale în Irak au generat radicalizare în ţările musulmane şi au facilitat recrutarea de noi aderenţi pentru jihadişti. În secolul XXI, fundamentaliştii islamici au înregistrat anumite succese în conflictele violente din Afganistan, Somalia şi Nigeria şi au obţinut rezultate favorabile în alegerile din Egipt, Liban şi teritoriile palestiniene.

Chiar şi înainte de invazia Irakului şi Afganistanului, sondajele de opinie în statele mahomedane indicau că majoritatea populaţiilor respective erau de acord cu obiectivele politice enunţate de Osama bin Laden, deşi mulţi aveau o opinie favorab