Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţia băncilor pe timp de criză: restructurarea creditelor restante

Publicat in Capital, marți 8 septembrie 2009 ·

BCR a restructurat un număr de 2.500 de credite ale clienţilor persoane fizice. Programul a vizat clienţii afectaţi de criză şi a inclus în principal împrumuturi ipotecare.Suma de 2.500 de credite restructurate este mică prin comparaţie cu faptul că banca a contactat iniţial circa 90.000 de clienţi. Potrivit lui Ştefan Coroianu, directorul diviziei pentru credite de retail, a precizat că "programul de restructurare a creditelor a început la BCR din luna aprilie, după ce fusese p

BCR a restructurat un număr de 2.500 de credite ale clienţilor persoane fizice. Programul a vizat clienţii afectaţi de criză şi a inclus în principal împrumuturi ipotecare.

Suma de 2.500 de credite restructurate este mică prin comparaţie cu faptul că banca a contactat iniţial circa 90.000 de clienţi. Potrivit lui Ştefan Coroianu, directorul diviziei pentru credite de retail, a precizat că "programul de restructurare a creditelor a început la BCR din luna aprilie, după ce fusese pregătit câteva săptămâni înainte. Am încercat să avem în cadrul acestui program o abordare ţintită către clienţii care aveau un comportament ordonat de plată a obligaţiilor, dar care după lunile octombrie, noiembrie au început să raporteze întârzieri".

Concret, banca a împărţit clienţii afectaţi de criză în trei categorii:

- cei intraţi în şomaj

- cei care au rate mai mari (fie din cauza creşterii de dobânzi, fie ca urmare a creşterii cursului)

- cei cu venituri în scădere

Soluţiile propuse au fost următoarele:

- acordarea unei perioade de graţie (pentru clienţii şomeri)

- acordarea unei perioade de diminuare a plăţilor (pentru cei cu rate mai mari)

- majorarea perioadei de creditare (pentru cei cu venituri mai mici)

Clienţii au fost selectaţi după întârzierile la plată. O mare parte dintre cei contactaţi de bancă au preferat

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea, preluată cu ambulanța de la penitenciarul Târgșor și dusă la spital în Ploiești

HotNews acum 18 minute
Elena Udrea a fost internată la Spitalul Județean din Ploiești după ce a acuzat o stare de rău pe fondul unor dureri abdominale, potrivit Agepres. Surse medicale au declarat pentru news.ro că Udrea a suferit o colică abdominală. Ea este internată pe

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

VREME la extreme în România. ANM anunță caniculă, dar și vijelii / Cod Galben de vânt duminică

Gandul acum 54 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică un cod galben de vânt puternic și un altul de caniculă în mai multe județe din țară. Potrivit meteorologilor, duminică, de la ora 11.00 și până la ora 21.00, va fi în vigoare un cod galben de i

UPDATE - Cod galben de vânt puternic, în judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei/ Cod galben de caniculă, luni, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt/ În Bucureşti, vremea va fi călduroasă

News.ro acum 50 minute
Meteorologii au emis, pentru duminică, o atenţionare Cod galben de vânt puternic, pentru 13 judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, unde se vor atinge viteze de 50-70 de kilometri pe oră, la rafală. Luni, va fi în vigoare un Cod galben de c

Donald Trump cere din nou anularea procesului de corupție care îl vizează pe Benjamin Netanyahu. „Nu vom tolera acest lucru”

Adevarul acum 27 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că nu va „tolera” continuarea procesului pentru corupţie împotriva prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, a cărui anulare a solicitat-o, relatează Agerpres.

Gică Hagi este socru mic. Fiica sa, Kira se căsătorește astăzi. Nuntă ca-n povești la Cernica, unde sunt așteptați 1.000 de invitați

Gandul acum 29 minute
Kira Hagi este mireasă în această duminică. Fiica lui Gică Hagi se căsătorește cu alesul inimii sale, Thomas Ferfelis, logodnicul ei grec. Cei doi s-au cunoscut pe când erau liceeni, dar după ce au absolvit, ambii au luat-o pe drumuri diferite. Kira

Ucraina, sub asediu total. Atac aerian masiv, un avion de vânătoare F-16 doborât

HotNews acum 2 ore
Rusia a folosit sute de drone, rachete de croazieră și balistice pentru a ataca vestul, sudul și centrul Ucrainei în timpul nopții, distrugând case și infrastructura și rănind cel puțin șase persoane, au declarat duminică autoritățile locale, confor

Alertă Cod Galben pentru județul Botoșani. Avertizarea emisă, astăzi, de meteorologi

Botosani News acum o ora
Meteorologii au emis un cod galben de intensificări ale vântului, valabil astăzi, între orele 11:00 – 21:00, în județul Botoșani. În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ s

Atacul israelian împotriva închisorii Evin s-a soldat cu moartea a 71 de persoane, susțin autoritățile de la Teheran

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a lovit, luni, pentru ultima dată regimul mollahilor, vizând ţinte simbolice: un ceas care numără orele până la căderea Israelului, cartierul general al Gardienilor Revoluţiei, şi închisoare

OPEC+ se pregăteşte pentru o nouă creştere accelerată a producţiei de petrol în august

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Grupul OPEC+, cel mai mare consorţiu de producători de petrol din lume, intenţionează să anunţe o nouă majorare semnificativă a producţiei, cu 411.000 de barili pe zi (bpd), în luna august, potrivit

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

21°/34°
mar.

19°/29°
mie.

17°/29°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

16°/26°
mar.

14°/24°
mie.

14°/27°
Constanta
acum

24°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/33°
lun.

20°/37°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°