Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Schimb de experienţă româno-bulgar

Publicat in Adevarul, marți 8 septembrie 2009 ·

Un grup de elevi din Bulgaria, se află la Târgu-Jiu, într-un schimb de experienţă. 11 tineri care învaţă la licee cu profil de matematică şi limbi străine, vor vizita timp de patru zile mai multe obiective turistice din judeţul Gorj. Mâine, elevii, însoţiţi de profesorii bulgari, dar şi de reprezentanţi ai Primăriei Târgu-Jiu, vor pleca să vadă casa memorială Constantin Brâncuşi, Mănăstirea Tismana şi Cheile Sohodolului. „Ne bucurăm să fim aici, la Târgu-Jiu. Abia aşteptăm să vizităm cât mai multe locuri din acest oraş şi din judeţ. Este prima vizită pe care o facem în Târgu Jiu şi este primul pas spre o colaborare fructuoasă. Avem ocazia să vedem diferenţele dintre sistemul nostru de învăţământ şi cel din Yambol, oraşul din care venim noi“, a declarat directorul Liceului Energetic din Yambol, Bulgaria. Pe perioada în care vor sta în oraşul lui Brâncuşi, tinerii bulgari vor fi cazaţi în familiile câtorva liceeni din Târgu-Jiu, iar directorii şi cadrele didactice care însoţesc grupul vor fi cazaţi la un hotel din oraş. Municipiul Târgu-Jiu este înfrăţit cu oraşul Yambol din Bulgaria de acum cinci ani. De atunci au avut loc întâlniri şi schimburi de experienţă pe diverse teme doar între autorităţi. Întâlnirea de acum are teme educaţionale şi a fost organizată la îniţiativa Primăriei Târgu-Jiu. La rândul lor, elevii români de la Liceul Energetic din municipiu vor merge şi ei în Bulgaria pentru a cunoaşte mai bine istoria, cultura şi tradiţiile acestei ţări.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 7 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

ANALIZĂ: Ce a contribuit la ascensiunea lui Călin Georgescu din primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 10 ore
A analiză a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale, realizată de Centrul pentru Democrație și Bună Guvernare, arată că factori ca excluderea Dianei Șoșoacă din cursă și colapsul blocului PSD-PNL au contribuit la ascensiunea lui Căli

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 4 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum o ora
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 3 ore
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 9 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 11 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

2°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°